IPJ Neamţ: Șoferi sancționați pentru nefolosirea centurii de siguranță și vorbitul la telefon în timpul condusului

1

În zilele de 05-06.08.2016, circa 60 de polițiști, în medie zilnică, din cadrul structurilor de ordine publică și rutieră au acționat împreună pentru combaterea vitezei excesive, dar și a abaterilor privind folosirea telefonului mobil sau a centurii de siguranță. Constatările privind încălcarea limitei legale de viteză au fost efectuate cu aparatura video de pe 8 autospeciale de poliție angrenate în acțiuni, fiind aplicate 238 de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale, dintre care 229 conducătorilor de autoturisme și 9 conducătorilor de autovehicule în regim de transport marfă sau persoane.
Au fost reținute 6 permise de conducere pentru depășirea cu 50 km/h peste limita legală de viteză pentru respectivul tronson de drum.
Pentru nefolosirea centurii de siguranță ori a dispozitivelor de retenție au fost sancționate 103 persoane, iar 8 au fost depistate conducând un autoturism folosind telefonul mobil fără a utiliza dispozitivele hands-free. În total polițiștii au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale și au constatat în flagrant 5 infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. Având în vedere afluxul de turiști în zona stațiunii Durău, a barajului Lacului de acumulare Poiana Teiului, dar și în zona Târgu Neamțului, mai multe echipaje de poliție au dirijat traficul rutier, pentru asigurarea fluidizării circulației și prevenirea blocajelor rutiere.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. legio spune

    In sfarsit s-au gandit sa-i sanctioneze si pe cei care sant in parcurs si cu telefonul la ureche dar cam putini . Eu vad in intersectia de la Orion cel putin 50% dintre conducatorii auto vorbind la telefon in parcurs,nu mai vorbesc de madame ,ca toate au limbarita si conferinte de presa la telefon in timpul condusului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate