Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

0

Sfântul Atanasie cel Mare s-a născut în anul 295, în Alexandria Egiptului, din părinți creștini. asfinti
La 8 iunie 328, Sfântul Atanasie cel Mare a ocupat scaunul Patriarhiei din Alexandria, deși nu avea decât treizeci de ani. Cu trei ani mai înainte se ținuse la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic care osândise erezia lui Arie. Tânărul Atanasie își dovedise acolo cunoștințele teologice, credința și dragostea lui pentru Mântuitorul Iisus Hristos. După osândirea lui Arie, unii din episcopii ce acceptaseră erezia lui, nu renunțaseră la această erezie. Din cauza disputei cu ereticii arieni printre care se aflau și ierarhi ai bisericii creștine, Sfântul Atanasie a fost exilat de cinci ori din cetate. Sfântul Atanasie și-a apărat dreapta credință cu tot focul inimii sale, deși a fost învinuit de multe nedreptăți.  Sfântul Grigore de Nazianz spune despre Sfântul Atanasie că: „Era așa de smerit, încât nimeni nu putea să ducă mai departe virtutea aceasta ca el. Blând și plăcut primea pe toți. Era indulgent fără slăbiciune și tare fără asprime”. D`Alban Butler et D. Godescard spune de asemenea: „Sfântul Atanasie, Episcopul Alexandriei, era un om foarte distins la învățătură și sfințenie. El a suferit o persecuție atât universală, încât părea că tot pământul hotărâse pierderea sa”.
La 2 mai 373, Sfântul Atanasie a trecut într-o viață mai bună . Timp de 46 de ani biruise toate răutățile ereticilor. Cu cinci zile înainte de a trece la cele veșnice, a hotărât ca urmașul său să fie preotul Petru, care a și fost ales patriarh sub numele de Petru al II-lea al Alexandriei (373-381).
Tot în această zi este pomenit și Sfântul Chiril, arhiepiscopul Alexandriei.
Sfântul Chiril s-a născut în jurul anului 370, în Alexandria. A fost succesorul patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei, având o poziție puternică și influentă.
Sfântul Chiril al Alexandriei a fost omul providenţial pentru ortodoxia niceeo-constantinopolitană.
În calitate de patriarh s-a confruntat cu susținătorii ereziei nestoriene, care a fost răspândită în toată lumea creștină de patriarhul Constantinopolului, Nestorie. Acesta susținea că Hristos este „numai om, nu-i Dumnezeu”, iar pe Născătoarea de Dumnezeu o numea nu Născătoare de Dumnezeu, ci „Născătoare de Hristos”.
În urma acestor controverse, împăratului Teodosie al II-lea a convocat la Efes cel de-al III-lea Sinod ecumenic (431), care după lungi dezbateri a sfârșit prin a-l îndepărta pe Nestorie din scaunul său și a-l trimite în exil.
Sfântul Chiril a murit la 27 iunie 444.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate