Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

0

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul este pomenit de creștinii ortodocși în ziua de 4 februarie.
S-a născut în 360 în Alexandria Egiptului, din părinţi creştini, rude apropiate cu Arhiepiscopul Trofil al Alexandriei (383-412) şi cu Sf. Chiril (412-444), urmaşul acestuia.aAvând o situaţie financiară bună, părinţii l-au trimis pe tânărul Isidor la şcolile de filozofie şi teologie din Antiohia. Acolo a primit o educație solidă atât în domeniile profane — filosofia, și retorica,  cât și în cele duhovnicești.
A fost catehet și apoi dascăl la vestita Școală catehetică alexandrină.
Reîntors în Egipt, ar fi putut să aibă o slujbă deosebită, însă Isidor a renunţă la moştenirea primită de la părinţi şi intră în Mănăstirea Pilusiu din partea de răsărit a deltei Nilului, nu departe de oraşul cu acelaşi nume. De aceea şi Cuviosul Isidor este numit „pelusiotul”. Cuvântul grecesc „pilos” înseamnă mlaştină sau noroi şi cum mănăstirea era poziţionată în delta fluviului Nil, într-o regiune mlăştinoasă, i s-a zis „Pilusiu”, adică mănăstirea din mlaştini. În această mănăstire şi-a petrecut Isidor tot restul vieţii, sporind în rugăciune şi credinţă faţă de Dumnezeu. Aici s-a învrednicit de treapta preoţiei, ajungând şi stareţ. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) îl cinstea în mod deosebit pe Cuviosul Isidor. Acesta îl sfătuieşte pe împărat să convoace Sinodul al III-lea Ecumenic la Efes, în anul 431, pentru apărarea dreptei credinţe creştine împotriva ereziei nestoriene. De la Cuviosul Isidor au rămas 2090 de epistole pline de înţelepciune, sfaturi duhovniceşti şi ştiinţă teologică. Astfel, a povăţuit Cuviosul Isidor pe toţi până la adânci bătrâneţi când s-a mutat  la Domnul, în anul 436.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Avramie. A trăit în secolul al IV-lea, fiind episcop în localitatea Arbela din Persia. Sfântului  Mucenic Avramie a murit de sabie în timpul împăratului Sapor II, în anul 353.
sursa: basilica.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate