Sezon estival în siguranță

0

Polițiștii nemțeni asigură respectarea legii prin prezenţa activă a acestora în mediile şi zonele de interes operativ sau în zonele cu risc criminogen, având în vedere perioada sezonului estival, când majoritatea cetățenilor români care lucrează în străinătate se întorc în țară pentru a-și petrece concediul de odihnă, dar și faptul că în această perioadă, o mare parte dintre români beneficiază de concediu, context în care sunt aşteptate creşteri ale valorilor de trafic dar și de turiști în zona județului nostru.
Astfel în perioada 25-29.07.2015, au fost organizate acțiuni preventiv-reactive, fiind folosite efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul IPJ Neamț.
În această perioadă polițiștii au constatat 13 infracțiuni, 7 de natură judiciară, 3 la regimul circulației pe drumurile publice, 1 la regimul armelor și muniției, explozivilor /substanțelor periculoase și 2 de altă natură.
Totodată au fost aplicate 256 de sancțiuni contravenționale, dintre care 179 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 62 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, 11 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva actelor ilegale de comerț și restul la alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de circa 57000 lei.
Polițiștii rutieri au reținut 10 permise de conducere pentru abaterile constatate, cinci dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua până la sfârșitul lunii august, pentru ca toți cetățenii să se bucure în liniște de sezonul estival.

Sursa IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate