ISJ Neamț: selecție pentru ocuparea funcțiilor vacante de director/director adjunct, anul școlar 2018-2019

0

Inspectoratul școlar Județean Neamț anunță organizarea selecției pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Neamț, în anul școlar 2018-2019, prin detașare în interesul învățământului.

Selectia se va realiza conform Procedurii operaționale privind numirea prin detașare în interesul invățământului, în funcțiile vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2018-2019, Cod 112.

La selecție pot participa cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au absolvit cu diplomă de licența/absolvire studii universitare;

b) sunt membre ale corpului național de experți în management educațional;

c) sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioada nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea;

d) dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele „Foarte bine” primite în ultimii 4 ani școlari;

e) nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării selecției.

Cererile de înscriere se depun la registratura inspectoratului școlar, în perioada 2-7 august 2018.

Detalii pe site-ul ISJ Neamț.

Lista unităților de învățământ din județul Neamț care au funcții vacante de director/director adjunct, anul școlar 2018-2019

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate