Se scumpesc serviciile oferite de Poșta Română

1

Poșta Română a decis scumpirea de la 1 martie a mai multor servicii, care „ au rămas neschimbate în ultimii 12 ani, în timp ce cheltuielile companiei, în mod firesc, au crescut în același interval. În același timp, în acord cu o politică bugetară coerentă a companiei, s-a impus o aliniere a costurilor pe care le suportă operatorul național de servicii poștale la costurile percepute de partenerii poștali europeni pentru același serviciu sau produs”, conform declarațiilor reprezentanților companiei.

Astfel, trimiterea unei scrisori în regim neprioritar în afara României prin Poșta Română va costa 3,5 lei față de 1,6 lei în prezent. Trimiterea neprioritară a imprimatelor (ziare, periodice, cărți, cataloage, hărți geografice, partituri muzicale) în afara țării va avea tarife și de nouă ori mai mari decât cele practicate în prezent de companie. O imprimată de până în 20 de grame va costa 3,5 lei, de la 0,8 lei în prezent, iar una cuprinsă între 1.000 și 2.000 de grame va urca de la 13 lei la 118 lei. De asemenea se va dubla , de la 6 la 12 lei, tariful aplicat recomandatelor în regim prioritar, care se adaugă prețului practicat de companie la trimiteri, imprimate și saci până în 2 kilograme inclusiv.

Sursa: revistablogurilor.ro

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. mickey999 spune

    Da’….cam cit costa o punga cu „actzibilduri”
    Mai vinde Posta „actzibilduri”????

    🙂 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate