S-a stins actorul Corneliu Dan Borcia

2

Actorul Corneliu Dan Borcia s-a stins în urma unei îndelungate suferinţe, în noaptea de 16 spre 17 august. Condoleanţe familiei şi celor care l-au cunoscut!

corneliu-dan-Borcia
Corneliu Dan Borcia (30.03.1943, Sibiu – 16.08.2014 Piatra-Neamț)

Absolvent al IATC Bucureşti, promoţia 1966; clasa prof. George Carabin şi conf. George Rafael, Corneliu Dan Borcia a debutat în piesa Heidelbergul de altădată, de M. Foster, în rolul Karl Heins.

A interpretat roluri din toată gama artei teatrale în peste 50 de piese: Tristan – Tristan şi Isolda de J. de Beer, regia Dinu Cernescu; Nicola – Act veneţian de C. Petrescu, regia Gabriel Negri; Soţul – Micul infern de Mircea Ştefănescu, regia Gabriel Negri; Hasting – Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith, regia Andrei Şerban; Soţul – Omul cel bun din Sâciuan de B. Brecht, regia Andrei Şerban; Mihai Prodan – Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu, regia D. D. Nelenu; Ham – Arca bunei speranţe de I. D. Sârbu, regia Călin Florian; Subofiţerul – Woyzeck de G. Buchner, regia Radu Penciulescu; Povestitorul – Harap Alb, după Ion Creangă, regia Zoe Anghel Stanca; Anghel Dorian – Ştafeta nevăzută de Paul Everac, regia Emil Mandric; Tatăl – Peer Gynt de H. Ibsen, regia Cătălina Buzoianu; Schlurker – Inimă rece de Eduard Covali, regia Sanda Manu; El – Dragostea noastră de Silvia Andreescu şi Teodor Manescu, regia Moni Ghelerter; Unchiul Brian – Zigger Zagger de Peter Terson, regia Cornel Todea; Colonelul N. C. Chipman – Dosarul Andersonville de Saul Levitt, regia Emil Mandric; Samanov – Vara trecută la Ciulimsk de A. Vampilov, regia Emil Mandric; Lisimach – Muntele de D. R. Popescu, regia Emil Mandric; Shallow – Nevestele vesele din Windsor de W.Shekespeare, regia Alexandru Tocilescu; Prozorov – Trei surori de A.P.Cehov, regia Emil Mandric; Chiriac – O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale, regia Alexandru Dabija; Pampon – D`ale carnavalului de I. L. Caragiale, regia Alexandru Dabija; Emilian – Proştii sub clar de lună de T. Mazilu, regia Nicolae Scarlat; Antanas Satas – Zât, moarte, zât de Saulius Saltenis, regia Irena Buciene; Boris Alexeevici – Pescăruşul de A. P. Cehov, regia Nicolae Scarlat; Castris – Patima roşie de Mihail Sârbu, regia Nicolae Scarlat; Iordache – Aceşti nebuni făţarnici de T. Mazilu, regia Nicolae Scarlat; Hector – Troilus şi Cresida de W. Shakespeare, regia Ştefan Iordănescu; Judecătorul Beags – Domnul Swift de Grigorin Gorin, regia Andreea Vulpe, Zaharia Trahanache – O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia Nicolae Scarlat; Principele Himalaj – Opereta de Witold Gombrowicz, regia Cristian Pepino; Lanx – Oraşul îngerilor de Sam Shepard, regia Nicolae Scarlat; Comisarul Betozzo – Moartea accidentală a unui rebel, de Dario Fo, regia Nicolae Scarlat, Alonso, căpitanul – Cartea lui Prospero, după W. Shakespeare, regia Sergiu Anghel; Lunardo – Bădăranii de Carlo Goldoni, regia Louise Dănceanu; Regele Peter – Leonce şi Lena, de G. Buchner, regia Nicolae Scarlat; Înţeleptul Gong Suchu – Orfanul Zhao de Ji Junxiang, regia Alexandru Dabija; Tiresias – Antigona de Sofocle, regia Mihai Mănuţiu; Ofiţerul – Împăratul muştelor după William Golding, regia Ada Lupu; Iorgu Langada – Votaţi…Escu, după T. Muşatescu, regia Felicia Dalu; Homutov – Fason de înger, după A. Vampilov, regia Cezar Ghioca; Santiago – Santiago el Campeon, de Ştefan Caraman, regia Horaţiu Mihaiu; Tatăl (Harpagon) – Avarul, după Moliere, regia Cristi Juncu; William Peachum – Opera Calicilor de Vaclav Havel, regia Mihai Lungeanu; Dan – Chat, de Ştefan Caraman, regia Dan Vasile, la Teatrul π Buni Piatra-Neamţ; Regele Franţei – Totul e bine când se sfârşeşte cu bine, de W. Shakespeare, regia Ştefan Iordănescu; Reb Gamliel – Întâmplări dintr-un oraş cu proşti de Moshe Gherşenzon, regia Dan Tudor; Selsdon – Linişte ! Se repetă… de Michael Frayn, regia Sorin Militaru.
Actor polivalent din 1966, 1995-2001 director al Teatrului Tineretului și în 2001 director al Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ.
A participat la numeroase festivaluri interne și internaționale. În anul 2000, i se conferă Premiul pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic în cadrul Galei UNITER.
Pios omagiu !

Sergiu Găbureac, apud teatrultineretuluint.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Buciuc Magdalina spune

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!

    SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI.

    Magda Buciuc – Busteni

  2. Vlad spune

    „O, biet actor,
    O, biet artist
    Rolurile mor
    Viata e un teatru trist…”.

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate