Search
luni 11 decembrie 2017
  • :
  • :

Regele Mihai I al României a murit

Regele Mihai a decedat marți, 5 decembrie 2017.

Regele Mihai I al României a murit după ce la începutul lunii martie 2016 anunța că se retrage din viața publică, fiind grav bolnav de leucemie și cancer de piele. În vârstă de 96 de ani, Regele Mihai era până azi singurul lider de stat rămas în viață, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este unul dintre puținii foști șefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

Sursa: ro.wikipedia.org

banner



19 comentarii la “Regele Mihai I al României a murit

  1. Katta Catalin

    Citind comentariile de pe-aici….trist este sa descopar ca numai populatia din Moldova poate gandi asa…saraci si din punct de vedere cultural….saraci rau….Dumnezeu sa il odihneasca !

    Raspunde
  2. Joni Raducanu

    Bunicul matern – era nascut in 1901 – imi povestea ca atunci cand trecea o caleasca sau alt „vehicul” cu insemnele casei regale oamenii trebuia sa se opreasca pe marginea drumului si sa strige „traiasca regele”…deci nu PCR/ Ceausescu a infiintat „cultul personalitatii”.
    PS – nu sunt votant PSD !!!

    Raspunde
  3. Joni Raducanu

    A rupt cu munca…a platit impozite si taxe statului roman doar cand a aparut pe „lista rusinii” a ANAFului…a luat Castelul Peles dar tot statul il intretine „ca nu are bani”….idem si parte din (fostul) Muzeul National de Arta transformat in resedinta regala. Ma deranjeaza ca personaje de genul asta – el si famillia lui – sa traiasca din taxele si impizitele platite de mine.
    Sa.l ingroape familia pe cheltuiala lor, banii mei din taxe sa merga pentru sanatatea si educatia copiilor – ei sunt viitorul tarii.

    Raspunde
  4. Smau Ana Loredana

    Cuvinte nefondate din partea unor necunoscatori de istorie….la ultima mea vizita la peles nu am gasit nici urma de roman …doar japonezi chinezi americani nemti etc…reactia unui roman ratacit prin zona cred ..citez: ” de 40 lei mai bine mananc decat sa vad ruina asta „…deci domnilor pt unii dintre noi mai bine e sa ai burta plina si creierul gol …sincere condoleante familiei indurerate !

    Raspunde
    1. Smau Ana Loredana

      Draga doamna cred ca sunteti intr o eroare totala cu privire la istoria neamului romanesc … nu sta in atributia regelui sa „umple” burta romanului…ceea ce a ti votat la alegerile electorale aceea sa puneti pe masa …din pacate nu am vazut nici urma de roman in strada sa strige ca moare de foame… hypermarketurile sunt arhi aglomerate….compasiune pentru ce si pentru cine? Aceasta gandire negativista o transmiteti si generatiilor viitoare …🙄va doresc sarbatori fericite !

      Raspunde
    2. Patriot

      Auzi fatuca…pune tu mana pe carte ca din cauza coaforului nu.prea mai ai timp…si da..40 de lei pe mizeria aia n-as da nici eu..adica 9 euro la un salariu in Romania de 250 euro…vezi tu cultura si frumusete la castelul hohenzollern din Germania zona Stuttgart…unde biletul e 16 euro…la 7n salariu de 2000 euro…deci tradatorul de tata se imbogateste si pe spinarea noastra a prostilor care vrem sa vedem luxul care l a primit pentru cel mai josnic caracter al secolului 20

      Raspunde
  5. John Wieck

    Dumnezeu sa-l odihnească în pace!Bun /rău. …până la urmă a fost regele României…si merită cuvinte frumoase…la adresa lui!Sa-i fie țărână ușoară! …toti plecam intr-o zi…,,dincolo”!

    Raspunde
  6. Stefana Popescu

    Citind o parte din comentarii sunt mihnita cât de putina istorie adevărată cunosteam si cata manipulare exista un continuare, cât de putin citim si cu cata ușurință aruncăm cu noroi din neștiință, răutate sau prostie! Dumnezeu sa l odihnească pe cel ce reprezinta una dintre cele mai importante perioade ale istoriei noastre!

    Raspunde
    1. Joni Raducanu

      Faptul ca Mihai a fost contemporan cu acele evenimente din istoria tarii, nu-l face un om important pentru tara si istoria poporuluiroman. Eu vorbesc prin prisma lucrurilor citite si povestite de bunicii mei care au trait intre 1901 si 1993 – in zone diferite ale tarii.
      Daca ai argumente, poti sa ne contrazici.

      Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *