Profesorul Vasile Ciubotaru, noul primar de Girov

4

ciubotaruÎn sfârșit, după lupte seculare cu tot felul de incompetenți care au încercat să conducă comuna Girov, dar mai mult au distrus-o, a ajuns primar un om pe care îl cunoaștem ca fiind o persoana ce s-a implicat în permanență și mai ales dezinteresat în promovarea și treburile comunei.

Profesor de istorie la școlile din Girov și Căciulești, Vasile Ciubotaru (PSD), în vârstă de 43 de ani, a câștigat funcția de primar în Girov în urma votului de încredere acordat de localnici.

Primăria Girov este bine cunoscută pentru multiplele scandaluri politico-administrative din ultimii ani și disputele pentru funcțiile de primar și viceprimari.

Comuna Girov are toate șansele cu noul primar ales, Vasile Ciubotaru, să își recâștige echilibrul și lucrurile să fie puse în mișcare spre binele cetățenilor.

Ziarpiatraneamt.ro a avut în decursul timpului o colaborare fructuoasă cu profesorul de istorie Vasile Ciubotaru, acesta fiind foarte implicat în diverse proiecte educaționale care au angrenat elevii din comună.

Din aceste motive, considerăm că cetățenii din comuna Girov au ales bine, Vasile Ciubotaru având la dispoziție 4 ani de mandat de primar să demonstreze că se poate.

Printre prioritățile primarului Vasile Ciubotaru pentru comuna Girov sunt:

1. Siguranţa cetăţeanului

a) rezolvarea problemelor legate de iluminatul stradal (Deviza:„nici o stradă fără lumină”);
b) înfiinţarea unui serviciu public de pază, al cărui personal să patruleze în fiecare noapte în toate satele comunei Girov;
c) amplasarea de camere video de supraveghere în intersecţii şi străzi pentru a spori siguranţa cetăţenilor şi a limita infracţiunile (în special furturile);

2. Continuarea proiectelor de infrastructură

Comuna Girov are diferite proiecte de infrastructură pentru care s-a cerut finanţare şi nu s-a primit. Este important să fie continuate lucrările deja începute, căutaţi bani pentru proiectele care nu sunt finanţate, astfel încât probleme stringente ale comunităţii să fie rezolvate cât mai curând:
a) asfaltarea drumurilor din comună;
b) branşarea comunei Girov la reţeaua de gaz;
c) continuarea proiectelor ce privesc reţeaua de canalizarea a comunei;
d) rezolvarea problemelor legate de apă în satul Turtureşti și satul Căciulești;

3. Asistenţa medicală şi socială

Este esenţial ca în fiecare sat să existe punct medical (dispensar), care să asigure asistenţa medicală pentru toţi cetăţenii. Bătrânii au nevoie de medic şi asistenţi care să ofere consultaţii, să prescrie tratamente, să îi îngrijească. În contextul în care acesta se întâlneşte doar în Girov se propun:
a) vizite lunare făcute la domiciliul celor bătrâni de către medici şi asistenţi contractaţi de Primărie, care să evalueze starea de sănătate a acestora;
b) vizite lunare ale asistenţilor sociali ai Primăriei care să evalueze nevoile familiilor, nevoile bătrânilor văduvi, nevoile familiilor cu mulţi copii;
c) derularea de proiecte în colaborare cu ONG-uri locale prin care tineri voluntari să ofere sprijin şi ajutor bătrânilor aflaţi în nevoie;
d) derularea de proiecte în care să fie oferită asistenţă medicală de tip stomatologic bătrânilor şi copiilor;

4. Primarul în slujba cetăţeanului

Instituţia Primăriei este reprezentativă pentru o comunitate, ea fiind cea care gestionează şi organizează viaţa comunei. Oamenii trebuie să aibă încredere în Primar, să se identifice cu el, să fie părtaşi la alegerile lui. Pentru aceasta este nevoie de un om cinstit, educat, care să nu fure, să nu primească mită, să creeze nedreptate. Ca prim pas se propune îndreptarea greşelilor deja făcute, prin:
a) rezolvarea litigiilor privind împroprietăririle în care Primăria Girov este implicată;
b) punerea în posesie a proprietarilor de drept;
c) atribuirea de contracte prin licitaţie publică şi nu prin atribuire directă;
d) transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea banului public;
e) dare de seamă în faţa cetăţenilor la fiecare 3 luni, astfel încât fiecare membru al comunei Girov să cunoască unde şi cum s-au cheltuit fondurile, ce probleme sunt şi care au fost cele rezolvate;
f) tipărirea unui ziar informativ după fiecare şedinţă de Consiliu Local al Comunei Girov, care să ajungă la fiecare cetăţean şi în care să fie publicate deciziile luate de acesta;
g) întâlniri lunare ale primarului Vasile Ciubotaru cu cetăţenii care nu se pot deplasa, la domiciliul acestora, pentru a afla problemele lor şi a încerca rezolvarea acestora;

5. Curăţenia comunei Girov

Un spaţiu public curat este expresia unei comunităţi organizate şi a unui primar gospodar. Pentru a fi un exemplu în judeţul Neamţ, primarul Vasile Ciubotaru propune:
a) curăţarea şanţurilor de colectare a apei din faţa porţilor;
b) strângerea gunoaielor din zonele riverane;
c) cursuri de ecologie pentru copii și adulți, prin care să înţeleagă că spaţiu public curat este oglinda educaţiei şi a bunului simţ;
d) eficientizarea colectării gunoiului de la cetăţeni;
e) pubele speciale pentru plastic şi sticlă;

6. Şcoala: investiţia în viitorul României

Alături de familie, şcoala este pilonul pe care se clădeşte societatea românească. Dacă nu oferim o atenţie prioritară şcolii, societatea noastră va deveni curând falimentară: adulţi analfabeţi, sărăcie. Aşa cum ne creştem şi ne educăm astăzi tinerii şi copiii, aşa vom fi îngrijiţi la bătrâneţe; oferindu-le copiilor o şcoală modernă, cu aparatură performantă, cu profesori bine pregătiţi investim în siguranţa şi confortul propriei noastre vieţi. Primarul Vasile Ciubotaru cunoaşte problemele cu care Şcoala se confruntă şi înţelege pericolul pe care un sistem de educaţie bolnav îl reprezintă pentru România. Se propun:
a) finalizarea sălii de sport și repararea școlii Girov (proiecte începute în anul 2008);
b) conservarea și întreținerea spațiilor școlare dezafectate;
c) oferirea de burse din partea Primăriei pentru elevii fără posibilităţi materiale, dar cu medii de peste 9, 50;
d) susţinerea financiară a unei reviste şcolare care să-i promoveze pe tineri, în funcţie de talentul şi efortul depus;
e) susţinerea înfiinţării şi dotării a unor cluburi de literatură, jurnalism, muzică, etc., pentru a fi o alternativă la formarea în şcoli;
f) dotarea bibliotecilor cu cărţi, manuale, albume etc.

7. Păstrarea credinţei şi tradiţiilor

Biserica este locul de păstrare a tradiţiilor şi culturii româneşti autentice. În mediul rural, oamenii sunt legaţi de Biserică încă de la botez şi toate evenimentele marcante ale vieţii lor se desfăşoară în aceasta. Toată comunitate se întâlneşte Duminica la Biserică; acolo se bucură de taina cununiei şi tot acolo păstrează amintirea vie a celor dragi îngropaţi în cimitire. Pentru susţinerea culturii şi tradiţiilor, se propun:
a) alocarea de fonduri pentru renovarea şi restaurarea Bisericilor care sunt monument istoric ; sprijinirea financiară a tuturor lăcașurilor de cult existente în Comună;
b) repararea gardurilor din jurul tuturor Bisericilor din Comună;
c) curăţarea cimitirelor din comună şi aducerea de pubele speciale pentru aruncarea gunoiului;
d) pietruirea sau asfaltarea drumurilor către Biserică şi cimitir (exemplu: satul Turtureşti, unde drumul până la Biserică este aproape impracticabil, satul Căciulești, drumul spre cimitirul din deal);
e) cinstirea eroilor neamului – întreținerea și repararea monumentelor istorice aflate în satele comunei noastre.

8. Tinerii au nevoie de locuri de muncă

România este cel mai sărac stat dintre membrii Uniunii Europene. Rata şomajului, lipsa de locuri de muncă, numărul mic de firme producătoare de bunuri sunt principalele deficienţe cu care se confruntă localnicii. Strategii:
a) deschiderea unor depozite locale pentru alimente, astfel încât producătorul să poată aduce produsele şi le vinde în mod organizat (principala problemă a agricultorului român se referă la lipsa pieţei de desfacere);
b) sprijinirea producătorilor locali prin organizarea de târguri şi manifestaţii dedicate dezvoltării acestora;
c) oferirea de terenuri sau locaţii spre închiriere celor care doresc să deschidă o afacere în comuna Girov;
d) înfiinţarea unei platforme online care să reunească toţi actorii economici din comuna Girov;
e) organizarea de cursuri de calificare şi recalificare, indiferent de vârsta participanţilor;
f) accesarea de Fonduri Europene pentru implementarea de proiecte care să stimuleze antreprenoriatul local.

9. Antrenarea copiilor și a tinerilor în activități sportive și culturale

Sportul și cultura asigură viitorul nației. Un popor sănătos și educat se promovează încă de la vârste fragede pentru a-i fi recunoscută valoarea între popoarele lumii:
a) Centrul Cultural – spațiu eficient în organizarea și desfășurarea activităților cultural – artistice;
b) înființarea unui muzeu al comunei;
c) spațiile căminelor culturale din satele comunei dotate cu mese de tenis, săli joc șah, table, rummy, sală calculatoare pentru informare și recreere;
d) reînființarea echipei de fotbal a comunei și reamenajarea bazei sportive.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. bogdan razvan spune

    Eu i cunosc bine pe domn profesor(domn primar) mia fost profesor de istorie dar pt mine nu mia fost doar profesor mia fost ca un parinte nea invatat lucruri bune si mereu am ascultat de el si am avut incredere in el cand am auzit ca a iesit primar mam bucurat mult i urez mult succes si multe realizari bafta multa domn profesor

  2. Cristi spune

    La fel cum am mai spus și într un articol legat de lucrările de la intersecția girov, cred ca în sfârșit avem un primar care poate cu adevărat sa demonstreze oamenilor ca nu toți cei implicați în mediul politic știu doar sa fure, sa își bata joc de societate și de votul oamenilor. Așteptările sunt mari însă cred ca domnul profesor se va ridica la nivelul acestora, iar comuna, în sfârșit după mult timp, se va dezvolta și va prospera. Chiar cred ca putem sa ajungem a fi model bun de urmat pentru celelalte comune din Neamț.

    Chiar dacă nu mi a fost profesor deoarece am învățat la o alta școală, părerea familiei, a prietenilor care i au fost elevi și imaginea plăcută despre el ca persoana pe care mi am format o , îmi dau încredere ca în sfârșit lucrurile vor evolua spre bine.

    Cu toate astea, tine și de noi cetățenii sa facem lucrurile asa cum trebuie.. Cat timp încă exista rivalitatea uriașă dintre oameni mai ales când se pune în prim plan banul și nu respectul de sine, lucrurile vor merge tot timpul greu. Dacă fiecare ar pune umărul la treabă, sa se ocupe de exemplu măcar de ceea ce e al lui și împrejurul lui precum gardurile, șanțul.. Deja am începe sa oferim o noua pata de culoare comunei și satelor.

    Mult succes domnule profesor și sper ca la sfârșitul celor 4 ani, sa vedem lista de mai sus bifata ca și realizat.

  3. Nelu Viorica Pepelea spune

    Da …..minunat tot ce e scris!sa vedem daca ne ținem de cuvînt! Mult succes dl primar ..ne dorim o tara ca afara …vrem oameni de cuvit ..civilizați ..si onesti in primul rînd.

  4. Florin spune

    Spor la munca!
    Imi doresc sa reuseasca, astfel incat sa demonstreze ca e bine ca cei „de la varf” sa fie oamnei cu scoala , oameni iesiti in lume.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate