Prezență nemțeană la „Gala persoanelor cu dizabilități” de la Arad

0

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad organizează timp de două zile „Gala persoanelor cu dizabilități”, în premieră la Arad, în perioada 18-19 octombrie 2017, precizează presa locală arădeană. 

La amplul eveniment participă și persoane cu dizabilități din județul Neamț.

Având ca motto „Unitate prin diversitate”, organizatorii își propun să fie aduse la cunoștința opiniei publice cele mai creative și susținute exemple de promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, să recompenseze inițiativele de incluziune și de bună practică în domeniul accesibilizării, dar și să prezinte povești de succes din viața persoanelor care au reușit să depășească barierele și prejudecățile societății.

Au fost prezentate și poveștile de viață ale unor persoane, care în pofida diverselor dizabilități, au reușit să înfrângă toate barierele și au dovedit o forță extraordinară de a-și depăși limitele și de a compensa „dizabilitatea” cu abilități absolut uimitoare.

„Gala Persoanelor cu Dizabilități” se va desfășura joi la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, începând cu ora 17.00, ca un semn al recunoașterii și prețuirii aduse persoanelor cu dizabilități prezente în aceste zile la Arad, dar și diverselor personalități care s-au implicat în susținerea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate