Search
miercuri 18 octombrie 2017
  • :
  • :

Premiile concursului naţional de arte plastice ”Nicolae Milord”, ediția I

 Ieri, 18 mai, la Galeria ERA din cadrul Hotelului ”Central Plaza”, a avut loc vernisajul expoziţiei concursului naţional de arte plastice „Nicolae Milord”, ediția I.

Concursul a fost structurat pe două secţiuni: pictură și grafică.

Acest concurs a fost organizat Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, prin Şcoala Populară de Arte Piatra-Neamţ, și a avut ca scop promovarea şi afirmarea creaţiilor elevilor şcolilor de arte din ţară, precum şi o mai bună cunoaştere a creaţiei pictorului pietrean Nicolae Milord.

”După ce elevii Școlii Populare de Arte au câștigat atâtea premii la concursurile desfășurate în țară, era rândul ca și la Piatra-Neamț să fie organizat un concurs național de pictură. Noi, cei de la Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, împreună cu partenerii noștri am hotărât să se numească Nicolae Milord, pictor  care a căzut într-o oarecare uitare. Astfel, am încercat să îl aducem pe Nicolae Milord, din nou, în atenția publicului iubitor de artă.” a declarat Carmen Nastasă, directorul Centrului  pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

De asemenea, toate școlile participante  au primit câte un album semnat de prof. Emil Bucureșteanu,  menit să  pună în valoare opera pictorului Nicolae Milord.

Juriul care ales premianți acestei ediții de debut a fost compus din pictorii Ştefan Potop (preşedinte al filialei Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici din România), Ciprian Istrate şi criticul de artă Emil Nicolae

La această ediție au participat  un număr de optsprezece școli populare (printre ele cele din Timișoara, Sibiu, Brăila, Galați, Suceava, Tîrgu Jiu, Tîrgu Mureș, Târgoviște, Bacău, Iași, Constanța, Cluj, Focșani),

Marele premiu al primei ediții a fost adjudecat de Sara Voaideș – Școala Populară de Arte Tîrgu Mureș,  pentru o lucrare de grafică. 

Premiile au fost distribuite astfel:
SECȚIUNEA PICTURĂ
Premiul I – ELENA TEODORA MOCANU (Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” Galaţi);
Premiul II – MIHAELA GHEORGHE (Şcoala Populară de Arte Focşani);
Premiul III – DAN HERGHEA (Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ).

SECȚIUNEA GRAFICĂ
Premiul I – MARIA ZAMFIRESCU (Şcoala Populară de Arte „Ilie Micu” Sibiu);
Premiul II – STELIANA RADU (Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila)
Premiul III – MICSANDRA VRACI (Şcoala de Arte „Ion Irimescu ” Suceava).

 

banner



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *