PIATRA-NEAMȚ ACUM 75 DE ANI

Se știe că profesorul Ion Simionescu a fost una dintre cele mai complexe și mai fecunde personalități culturale românești din prima jumătate a veacului al XX-lea.

Om de școală, om de știință, conferențiar, publicist și scriitor, autor de manuale, conducător de instituții culturale, editor, animator al vieții turistice, dascăl de drumeție, Ion Simionescu prin numărul, varietatea și amploarea scrierilor sale, articole, studii, conferințe, manuale, monografii, sinteze, care depășesc cifra de 1.800, cel născut în 10 iulie 1873 în satul Fântânele (jud. Bacău) și devenit botoșănean din 1876, s-a apropiat de însuși Nicolae Iorga, iar prin limbă și forța de evocare de marii noștri scriitori, după cum l-a caracterizat istoricul prof. dr. Vasile Netea din Cluj.

În cartea sa Prin munții noștri din anul 1941, din ciclul ”Pitorescul României” (care cuprinde
5 volume – n.n.), în care apare și descrierea unei călătorii cu pluta pe Bistrița de la Vatra Dornei la Piatra-Neamț, are cuvinte memorabile despre urbea Piatra. Într-un astfel de pasaj spune că ”pluta, alunecând lin pe lângă toate aceste locuri (în amonte de așezarea noastră – n.n.), evocatoare ale sfintelor vremuri de necaz și vitejie, ajunge la popasul cel îndelung, de sub picioarele întunecatei Cernegura”.

Profesorul, cercetătorul și academicianul Ion Simionescu (1873-1944) a realizat o mică evocare pitorească a capitalei ținutului și județului. După acesta, Piatra-Neamț ” e oraș însemnat și el printr-o frumoasă ctitorie a lui Ștefan cel Mare, Biserica Sf. Ioan Domnesc, un giuvaier de arhitectură moldovenească, așezată pe un dâmb înalt care o face să domine asupra actualelor clădiri. Mai ales turnul prismatic își păstrează impunătoarea lui înfățișare; aproape 500 de ani a rezistat vremurilor. Zidul care împrejmuia biserica a dispărut cu totul. Citești cu smerenie, dar și cum mândrie, pe piatra de la intrare: Evlaviosul și iubitorul de Hristos Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitorul Țării Moldovei, a început și a zidit și a săvârșit templul acesta … spre rugă sie și Domniei Sale Mariei și iubitului lor fiu Bogdan. Carele a început a se zidi în anul 7005 iulie 15 (1497) și s-a săvârșit la 7006; era al Domniei lui anul al 42-lea curgător”.

După aceea, ”o ultimă privire asupra Bistriței, care te-a purtat din apropierea locașului sfânt cu mormântul lui Ștefan (Putna –n.n.) până la Piatra cu ctitoria aceluiași domn, o capeți de pe Cozla, unul din ultimele vârfuri ale valurilor de munți”. În sfârșit, ”apusul de soare de pe Cozla merită să fie văzut. E ca un foc de artificii ce încheie o sărbătoare. E un tablou măreț ce te îndeamnă spre ruga mută, mai puternică și mai emoționantă, către frumusețea și măreția naturii, care are atâtea mijloace să-ți îndoaie genunchii. Prin umbra de copaci, cu mălini în floare ce răspândesc o mireasmă de tămâie, urci agale pe drumul cotit, bine întreținut. Și de pe Tâmpa Brașovului te bucuri de o largă și variată perspectivă. Acolo însă, lipsește argintul apei răsfirate pe pat de prundiș și valea largă ce-ți deschide înfățișarea Ceahlăului ca un decor splendid, căruia apusul de soare îi dă o aureolă de măreție impunătoare, asistând la o variație de culori ce te pironește”.

Frumoasa apă a Bistriței își continuă drumul, după ce ”un pinten de munte, Pietricica, e ultimul prag din lanțul carpatic, pe sub care apa și-a deschis drum spre zarea largă. De pe latura trăgănată a acestui izolat tărâm din șiragul munților și-a început Calistrat Hogaș călătoria lui atât de pitoresc descrisă către munții Neamțului și mănăstirile ascunse printre dealurile înalte și împădurite din stânga Bistriței”.

Așadar, este de admirat ce s-a scris despre Piatra-Neamț, acum șapte decenii și jumătate, în notele de călătorie ale eruditului profesor Ion Simionescu, băcăuan prin naștere devenit botoșănean prin adopție.

Prof. Gheorghe Radu