PETRU PONI ŞI APELE MINERALE DE PE COZLA

2

logo

Se ştie că apele minerale de pe Cozla au fost descoperite de doctorul, Ştefan Predescu, medicul oraşului Piatra Neamţ, în martie 1882, aşa cum rezultă din documentele de arhivă aflate în fondul Primăria o¬raşului Piatra Neamţ.
La in¬vitaţia primarului urbei de la poalele Cozlei, soseşte aici, la începutul lui septembrie 1882, chimistul Petru Poni, profesor la Universitatea din Iaşi, în vederea studierii acestor ape minerale.

 muntele cozla
Cu adresa nr. 3049 din 10 septembrie 1882, Primăria o¬raşului Piatra Neamţ, trimite savantului ieşean o ladă în care sunt şipuri cu ape mine¬rale şi 4 temenjane (stecle) tot cu ape minerale din comu¬na Piatra şi comuna Tazlău, ape pe care dv. le-aţi văzut şi le-aţi analizat în privinţa calităţii, în vederea analizei lor chimice. Întrucât rezultatul analizelor întârzia, Consiliul comunal din urbea Piatra roagă pe distinsul profesor, cu adresa nr. 783, din 9 martie 1883, ca să urgenteze lucrarea în privinţa analizei apelor mi¬nerale din acest oraş. Întrucât se apropie timpul verii, până când Consiliul ar trebui a face publicaţiile cuvenite pentru a lua cunoştinţă locuito¬rii din ţară. În răspunsul lui Poni, din 12 martie 1883, se arată că mă grăbesc a vă răs¬punde că am terminat anali¬zele apelor minerale de la Cozla şi că peste câteva zile vom termina calcularea rezultatelor şi redactarea definitivă a memoriului, luându-şi, în acelaşi timp, angajamentul de a imprima la Iaşi rezultatul ana¬lizelor sale. Într-adevăr, în a¬prilie 1883, acesta publică într-o broşură intitulată Ana¬liza apelor minerale de la Piatra, rezultatul analizelor chimice de la cele cinci izvoare de pe dealul Cozla.
După ce rezultatele analizelor au fost experimentate de doctorul Apostolide medicul primar al judeţului şi Ştefan Predescu, medicul oraşului, cu rezultate dintre cele mai favorabile, se trimit broşuri cuprinzând analiza lui P. Poni şi experimentele făcute de cei doi medici locali la 115 medici şi la 130 autorităţi civile din ţară, în vederea popularizării acestora.
În curând, în anii care au ur¬mat, izvoarele tămăduitoare de pe Cozla sunt tot mai mult vizitate de bolnavii din ţară sau folosite în multe spitale din România în vindecarea boalelor aparatului digestiv în general, boalele de maiu, de splină şi boalele sistemului venei porte. Recomandarea era ca apa izvoarelor să se bea întotdeauna dimineaţa, pe sto¬macul gol. Având compoziţia apropiată de cea a apelor de la Kissingen, Seddliz, Saids¬chiitz şi Pulna din Germania, aceste ape minerale au fost apreciate şi cu ocazia expoziţiei universale de la Paris, din anul 1900, când s-a obţinut o preţioasă medalie de bronz.

Prof. Radu Gheorghe
Sursa foto: http://imagoromaniae.ro/imagini/piatra-neam-muntele-cozla.html

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. radu spune

    Unde sunt situate aceste izvoare?as fi tentat sa merg sa le incerc….

    1. radu spune

      nu mai exista…din pacate

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate