Patru incendii de vegetație și unul la o locuință

0

incendiu-reconstructia-5

Luni, 31.08.2015, la ora 21:00, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Ruginoasa, fiind afectată casa familiei care deţine şi gospodăria afectată de incendiul produs în seara zilei anterioare. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de stins incendii şi trei membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Forţele au lichidat în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars bunuri din bucătăria casei: un frigider, un cuptor cu microunde, elemente de tâmplărie, un pat, tavanul din lemn, pe o suprafaţă de 15 mp., lambriu din plastic, pe o suprafaţă de 30 mp., şi un corp al mobilei de bucătărie. Cauza probabilă a incendiului: acţiunea intenţionată. În momentul observării incendiului, proprietarul dormea într-o cameră, iar soţia şi copii nu erau acasă.

Luni, 31.08.2015, la ora 13:46, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată în municipiul Roman, strada Mihail Jora. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de stins incendii şi au lichidat, după operaţiuni ce au durat o oră, incendiul, în urma căruia a ars vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 3000 mp. Cauza probabilă a incendiului: fumatul în locuri nepermise.

Luni, 31.08.2015, la ora 14:50, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată în grădina unei gospodării din satul Boţeşti, comuna Girov. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de stins incendii şi au lichidat, după operaţiuni ce au durat o jumătate de oră, incendiul, în urma căruia au ars gardul gospodăriei, pe o lungime de trei metri, şi vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 1000 mp. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

Luni, 31.08.2015, la ora 15:40, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată în oraşul Târgu Neamţ, strada 1 Mai. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu o autospecială de stins incendii şi au lichidat, după operaţiuni ce au durat aproape o oră, incendiul, în urma căruia a ars vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 1000 mp. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

Luni, 31.08.2015, la ora 16:07, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren viran din satul Izvoare, comuna Bahna. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de stins incendii şi cinci membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Bahna şi Moldoveni (cu autospeciala SVSU Moldoveni) şi au lichidat, după operaţiuni ce au durat mai bine de o jumătate de oră, incendiul, în urma căruia au ars gunoi menajer şi vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 5000 mp. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii dechise.

sursa: ISU Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate