Panică mare printre jurnaliștii nemțeni care voiau bani nemeritați

2

Grupul nostru de presă a început o serie de demersuri care să ”convingă” instituțiile să acorde banii de publicitate pe criterii de rating și acoperire, nu pe criterii de simpatie politică sau ca taxă de protecție pentru cei care iau bani mai mulți pe ce nu scriu decât pe ce scriu.

Acest demers a deranjat foarte tare paraziții care stăteau doar cu mâna întinsă și nu înțelegeau că nu mai suntem în comunism unde toată lumea era egală. Suntem în capitalism unde cine muncește și este performant câștigă mai mult decât cel care trândăvește și crede că i se cuvine ceva fără muncă sau cu muncă ineficientă și fără niciun rezultat.

Cel mai tare a deranjat, se pare, demersul de la Consiliul Județean, demers cu care nu am vrut să ne lăudăm, dar unii dintre cei deranjați au scos în spațiul public doar lucruri care le conveneau lor și le puteau pune într-un context care să ne defavorizeze. Adică doar partea când s-a ajuns la cererea de oferte. Așa ca haideți să vă arătăm de ce au înnebunit unii jurnaliști.

Primul nostru demers, din luna ianuarie, a fost acela de a ”impulsiona” Consiliul Județean Neamț să intre în normalitate și să nu mai dea nici un leu presei fără procedură de achiziție transparentă prin SEAP. Adică am spus oficial și în scris că până ce nu se fac comenzile pe SEAP noi nu mai facturăm și le oferim totul gratis ca să nu mai aibă cum să dea bani nimănui, dacă li se oferă gratuit. Să vă spunem ce spume au făcut pe la gură cei care s-au trezit deodată că nu mai încasează bani nemunciți pe comenzi de care nu știe nimeni? Vă spunem. Au înnebunit și au promis că o să ne facă și o să ne dreagă.

Al doilea demers a fost acela de a ”impulsiona” Consiliul Județean să fie și mai corect și să aplice o formulă de calcul la achiziția serviciilor de publicitate ca să nu mai dea aceiași bani unui ziar cu 500 de cititori pe zi la fel ca unuia cu 5.000. Mai concret, am cerut să se aplice o formulă matematică corectă care să conțină traficul, acoperirea teritorială etc. Să vă spunem cum au înnebunit și mai tare cei care înnebuniseră deja că nu mai iau bani deloc? Vă spunem. Când au realizat că nici dacă își pun niște oferte pe SEAP nu vor putea încasa fără muncă și performanță au prins nălucă și au început să roadă firele de la mouse-ul wireless.

Al treilea demers a fost acela de a cere public mărirea bugetului alocat pentru presă, deoarece presa din județ era defavorizata clar față de cea din Piatra-Neamț care lua majoritatea banilor de promovare de la Consiliul Județean. La acest demers făcut de noi public s-a alăturat și domnul consilier județean Iulian Luca. Din păcate, demersul nu a fost dus la capăt, deoarece înainte de a se propune mărirea bugetului pentru presă în plenul Consiliului Județean, UAT CJ Neamț a reanalizat bugetul și, sperăm noi, și argumentele matematice și statistice pe care le-am făcut publice în favoarea acestei majorări, și a decis majorarea bugetului încă din stadiul de proiect al bugetului general nemaifiind nevoie de amendament. Să vă spunem cum au înnebunit a treia oară cei care au realizat că vor fi și mai mulți bani la care ei nu vor avea acces, nefiind performanți ca acoperire și trafic? Vă spunem. Stau și se gândesc ce răutăți să ne mai facă și cum să ne mai spurce numai să ne oprim, căci odată ce se implementează o regulă matematică la achiziția de publicitate s-au lins pe bot de bani publici toți cei care încasau mai mult ca să nu scrie sau pe simpatii politice.

Al patrulea demers a fost acela de a depune o ofertă imposibil de bătut de orice publicație sau asociere de publicații online din Neamț, ba chiar una în care cei cu care ne-am asociat nu pot fi sub nicio formă catalogați ca oameni de casă ai PSD. Mai concret, pe lângă oferta noastră am depus o ofertă în asociere, ziarele noastre plus Romanul Financiar (cel mai citit ziar din Roman) și Stiri-Neamț, pe locul doi ca număr de cititori în Neamț. Adică o oferta unde traficul însumat al ziarelor asociate a depășit anul trecut 9 milioane de cititori. Să vă spunem cum au înnebunit unii din presă? Au înnebunit de li s-a făcut întuneric în creier și nu am mai întrezărit nicio lumină la capătul tunelului.

Al cincilea demers urmează. Vom insista ca nu doar Consiliul Județean, ci și toate instituțiile care alocă bani publici pentru presă să o facă în mod transparent și doar după reguli matematice, nu după alte criterii. Deja simțim presiunile și deranjul creat. Deja se încearcă toate tertipurile posibile numai să nu se implementeze o formulă matematică care să pună odată pentru totdeauna frână șmecherilor care vor bani nemunciți.
Pentru acest demers solicităm public tuturor oamenilor politici, în special celor din opoziție, să impună instituțiilor un algoritm matematic care să se respecte la achizițiile de servicii de promovare/publicitate. Nu contează cum este făcut algoritmul și dacă va fi mai importantă acoperirea județeană sau numărul de nemțeni informați. Contează doar să existe o regulă, căci cine e perfomant și muncește este avantajat de orice fel de algoritm.

În paralel, am început de anul trecut demersuri la mai multe instituții terminând anul acesta cu cele de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, dar despre acestea vom discuta cu altă ocazie.

Scopul nostru economic este să evoluăm, să încasăm din ce în ce mai mult, să facem profit și să creăm noi locuri de muncă mărindu-ne echipa cu cât mai mulți angajați. Dacă unii și-au făcut un scop în viață să nu ne mărim noi încasările și să ia ei mai mult e foarte simplu. Pot veni cu prețuri mai mici și rating plus acoperire mai mare.

Deocamdată am lansat cea mai imbatabilă ofertă cu cele mai bune prețuri, cea mai mare acoperire și  ziare care au simpatizanți în tot spectrul politic. O asociere pe care numai un om foarte rău intenționat ar putea-o numi presa de casă a cuiva.

Important este de reținut că ”din cauza” demersului nostru scris și asumat din luna Ianuarie, nimeni nu mai încasează niciun leu pe publicitate online de la CJ Neamț și avem de gând să oferim totul gratuit până ce vom vedea că se aplică un algoritm matematic la achiziția de astfel de servicii. 

Iosub Robert

PS: Dacă cineva credea că noi vom încerca vreodată să încasăm bani nemunciți, înseamnă că se uită prea mult în oglindă sau ar fi cazul să își schimbe sursa de informații care îi livrează doar chestii scoase din context ca să îl manipuleze.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. FLORIN spune

    ACUM ADEVARUL ! e ca si sunt multe ZIARE in NEAMT care sa fie CITITE , in conditiile in care mare parte din articole sunt aceleasi , diferenta fiind de titlu , cadre si data aparitiei , la unele apare azi , la altele peste 2 zile ca si BREKING NEWS ca si cum s ar fi intamplat cu 2 min in urma . Unele sunt ptr Articole , evenimente sociale , culturale , altele strict ptr publicitate . Cam asta e PRESSA din NT .

  2. Stefan spune

    9.000.000 de cititori inseamna o medie de cca 24.000 cititori zilnic!Ziarpiatraneamt are 10.12.000 de cititori zilnic, dar diferenta….Mai este important si de unde sunt cititorii, fiindca anunturile de la CJ sunt importante pentru nemteni, nu pentru cetatenii din Bora-Bora…

    ADMIN: Foarte bună constatarea. Ar fi bine ca instituțiile care platesc publicitate să ceară si graficul cu provenienta a traficului ca niste colegi de ai nostri daca te uiti la ziarele lor au dimineata 30% trafic venit din Polonia 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate