Search
luni 11 decembrie 2017
  • :
  • :

Normele europene ne obligă să aruncăm mai puțin, să sortăm și să reciclăm mai mult

Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi  să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă. Operatorii economici care asigură colectarea şi transportul deşeurilor prevăzute au obligaţia, conform legii, de a asigura colectarea separată a deşeurilor şi de a nu amesteca aceste deşeuri.

Colectarea selectivă a deșeurilor sau colectarea separată a deșeurilor reprezintă “colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora”.

Romania, prin cap. 22 din Tratatul de Aderare, privind protectia mediului, și-a asumat printre alte obligații, gestionarea corespunzătoare a deșeurilor la nivel național. La sfârșitul anului 2011 a fost promulgata Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, principalul obiectiv al acestui cadru legal fiind reducerea cantității de deșeuri eliminate în favoarea creșterii cantității de deșeuri valorificate.

Mai concret, eliminarea deșeurilor trebuie evitată pe cât posibil și încurajate valorificarea și reciclarea. Reciclarea reprezintă orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică şi conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaţiunile de umplere.

 

Controalele privind colectarea, reciclarea, valorificarea, tratarea, eliminarea şi transportul deşeurilor se  efectuează de către reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu şi au în vedere, în mod deosebit, originea, natura,  cantitatea şi destinaţia acestora.

Protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice, conștientizarea acestor obligații fiind fundamentul exercitării dreptului fiecăruia dintre noi la un mediu de viață sănătos.

 “În momentul în care vom conștientiza importanța reducerii poluării prin separarea deșeurilor pe categorii, pentru a facilita valorificarea acestora, vom pune fiecare câte o carămidă pentru construirea unui mediu mai sănătos pentru noi, pentru familia noastră și societatea în care trăim.” – a declarat Claudiu PĂDURE, directorul Serviciului Public de Administrare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Neamț, în cadrul campaniei de conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor.

banner



5 comentarii la “Normele europene ne obligă să aruncăm mai puțin, să sortăm și să reciclăm mai mult

  1. Andreea Dimancea

    Normele europene ne impun un grad de reciclare de 50% din totalul deseurilor produse in Romania. In acest moment se recicleaza putin peste 5%, deci suntem cu mult in urma si trebuie sa progresam rapid pentru a evita amenzile. In cadrul asociatiei de proprietari am instalat mai multe cosuri de colectare mari: http://www.cosuri-pubele.ro/tomberoane-colectare-selectiva-50-litri.html si pentru spatiul exterior containere inscriptionate conform legislatiei. Nivelul de colectare este de peste 90% si in acest fel avem un cost redus pentru ridicarea gunoiului.

    Raspunde
  2. Arsene

    Padure asta da pe afara de atata intelepciune
    Daca ar si sti sa faca ceva tare bine ar mai fi dar e si el un pic profitor care freaca menta pe principiul timpul trece leafa merge

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *