Moda unei epoci. Piatra-Neamț 1864-1914 (I)

Vestimentaţia a constituit o preocupare şi a locuitorilor de la Piatra-Neamţ, în special, a segmentului feminin. Tendinţele modei poartă amprenta stilului de viaţă din perioada analizată. Acestea pot oferi indicii despre concepţiile, ideile și sentimentele acestor locuitori.

Se consideră chiar că un costum, de pildă, poate avea şi o semnificaţie socială – semnul intrării în societate, eventual, un simbol al civilizaţiei.

Din punct de vedere al psihologiei sociale, mentalul locuitorilor epocii este strâns legat de costum, atitudine, stil. Pe de altă parte, veşmintele se impun şi dintr-o dorinţă de diferenţiere, de evidenţiere a ierarhiei sociale, dar şi a individualităţii.

În plan european, Parisul era considerat centrul principal al noutăţilor privind tehnicile şi stilul vestimentar. Casa de modă pariziană Jules Jaluzot îşi deschisese un magazin la Bucureşti, pe Calea Victoriei, nr.39, iar presa locală confirma, la 22 martie 1882, comenzile unor reprezentante ale protipendadei oraşului(1). Gustul pentru lux şi de tot ce este străin a cuprins femeia română”, constata şi Zulnia Isăcescu (2).

Centrul schimbării a fost Parisul, polul modei europene, care transmite noul stil – simplitatea. Toaletele fastuoase erau considerate demodate, se propuneau rochii, fără corset, inspirate atât din moda tradiţională, cu linii drepte şi croi simplu, cât şi din costumele orientale, cu motive florale.

În acest context, se constată modificări în privinţa istoriei costumului feminin: revenirea la un veşmânt simplu, croit pe lângă corp şi sfârşitul modei sofisticate care punea în discuţie corsetul şi crinolina ce dominaseră câteva secole. „Să-ţi înăduşi stomacul, să-ţi striveşti ficatul pentru a face paradă cu o talie fină – e absolut ridicol preciza şi o „stilistă” a timpului (3).

Schimbarea însemna ţinute simple, adaptate noului context. De asemenea, locuitorii încearcau să introducă şi elemente originale prin intermediul magazinelor de modă şi al croitoriilor autohtone. Acestea preluau modelele europene şi le armonizau cerinţelor clienţilor locali, reprezentanţii înaltei societăţi. Se deschide, la un moment dat, chiar o croitorie pariziană, pe strada Cuza-Vodă (4).

Un apel transmis, la 20 mai 1900, de fotograful Niculescu reliefează tendinţa aproape generalizată de imitare a modei occidentale: „Cea mai mare parte a femeilor tinere şi a fiicelor neamului nostru de ţărani au înlocuit fota de lână cu fusta de stambă precum şi alte materiale străine arse şi răscoapte, care se aduc de vânzare la târgurile noastre şi care nu au decât culori şi lustru exterior şi care înşelând privirea ne stoarce banul din ţară” (5).

La Piatra-Neamţ s-a încercat realizarea unui echilibru între simplitate, considerată uneori „avariţie” şi fast, ceea ce ar fi dezvăluit o prea mare vanitate.

La cercul militar, cu prilejul celei de-a 46-a aniversări a Unirii Principatelor, la 24 Ianuarie 1905, doamnele Maria Chircu-lescu, Sofia Şoarec, Iordăchiţa Isăcescu, Maria Semaca, Maria Dafinescu, Elena Cumbari, Olimpia Teodor au etalat, conform presei locale a timpului, toalete de lux, model parizian (6).

„Creatorii de modă” ai timpului transmiteau, prin intermediul presei, tendinţele aflate în vogă. Astfel, pentru sezonul primăvară- vară 1906, se purtau „rochii de atlas, tafta şi catifea, botine cu toc înalt, potcovite cu alamă, pălării numai cât podul palmei, legate pe creştetul cocului, aduse de la cele mai renumite modiste din Paris”.

În anii 1912-1913, moderne erau „foile”, corsajele, costumele tailleur, pălăriile. „O rochie cu trenă, mantoul din brocart şi pălăria cu garnituri de flori” puteau concura chiar o toaletă regală (7).

Existau şi critici de modă care contestau maniera de a arăta „prea mult frumuseţea braţelor sau a pieptului”, pe de o parte, iar pe de altă parte, „ascunderea obrazului sub o tencuială consistentă de prafuri albe, roşii şi vinete”. „Victime” ale modei au căzut şi fetiţele: „Rochiţa mi-a adus-o maman, de la Paris” devenise leitmotivul fetiţelor de nici patru ani (8).

Învăţătoarelor, de exemplu, li s-a sugerat să poarte costumul naţional şi „să ajute astfel a învia în mahalalele oraşelor, care se ruinează pentru cârpe scumpe şi proaste, purtarea veşmântului popular”(9). În discuţie era şi „legea educaţiei din anul 1864 care dispreţuise artele de agrement, dansul, canto, pictura, dar şi meşteşugul „cuhniei, adică tot ce trebuia să ştie o viitoare soţie, mamă şi stăpâna casei” (10).

Costumul tradiţional feminin purtat, în special, în zilele de sărbătoare, era alcătuit din cămaşă sau ie, care putea fi dreaptă sau încreţită la gât şi mâneci cu motive florale sau geometrice.

În perioada studiată, fustele înlocuiesc renumitele fote sau catrinţe, fiind de o mare varietate, plisată, cloş, cu ilic, etc., dar şi de o diversitate a culorilor, negru, maron, gri, albastru, mai rar, verde sau grena.

Interesantă este factura fiscală a Magazinului de manufactură şi braşovănie A. Horovitz transmisă primăriei, la 21 decembrie 1908. Suma de 9,70 lei era folosită pentru înmormântarea unei infirme pentru care s-au cumpărat: „o fustă, o pereche de colţuni, o pereche de papuci, o cămaşă, o broboadă, pânze, lumânări, tămâie şi untdelemn” (11).

În timp ce, pentru femeile bogate, pantofii cu toc, botinele sau cizmele făcute din piele de calitate de meşterii locali erau nelipsite din garderobă pentru reprezentantele categoriilor sărace ale societăţii sunt tipice opincile din piele de bovine, care se încălţau peste ciorapii împletiţi din lână şi se legau de picior cu barete subţiri.

În Piatra-Neamţ funcţionau şi magazine de modă, deşi unele dintre ele cu greu se puteau numi aşa. Astfel, la 22 septembrie 1911, într-un proces-verbal al Serviciului sanitar este consemnat magazinul „destul de murdar” deţinut de Estera Kamner, în strada Mihail Kogălniceanu (12).

În pofida unor asemenea „accidente”, prezenţa acestor magazine denotă faptul că vestimentaţia ocupa un loc important în viaţa cotidiană a oraşului, în perioada cercetată; unele dintre acestea ofereau clienţilor informaţiile necesare pentru cunoaşterea tendinţelor modei europene.

De asemenea, se remarcă încercarea locuitorilor oraşului de a introduce moda europeană, de a o adapta la condiţiile de viaţă existente în societatea timpului. Drept dovadă, este existenţa în paralel a caselelor de modă, cu atelierele de croitorie. Conform documentelor de arhivă, în anul 1911, ateliere de croitorie -haine bărbăteşti deţineau Moritz Moscovici, pe strada Petru Rareş, Avram Catz, pe strada Alexandru cel Bun, David Davidovici pe strada Lascăr Catargiu. Ateliere de croitorie- haine de damă deţineau, în acelaşi an, Leiba Catz, pe strada Elena Cuza şi Ana Riegler, pe strada Mihail Kogălniceanu13.

Se considera, de asemenea, că se pot identifica stilul şi chiar veniturile oamenilor după pălăriile pe care le purtau. Purtate mai mult de bărbaţi, pălăriile au fost preluate treptat şi de femei.

Interesantă este precizarea de pe un afiş publicitar al unei reprezentaţii teatrale:„Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri” (14).

Zulnia Isăcescu era din acest punct de vedere atipică: „Îmi plăcea felul cum saluta şi cum îi flutura părul neîmpletit şi creţ, legat cu o panglică”, îşi amintea mai tîrziu un fost revizor şcolar (15).

Faptul că locuitorii oraşului acordau atenţie îngrijirii părului este confirmat de anunţurile din presă pentru diferite tipuri de şampon, utile pentru îngrijirea părului şi care se vindeau în farmacia „Vorel”. În acelaşi context, o importanţă deosebită era acordată îngrijirii corpului. Conform documentelor, unul dintre produsele de cosmetică frecvent utilizat, crema de corp, putea fi procurat de la farmacia „La Speranţa” (16).

Un alt element al modei, complementar vestimentaţiei este segmentul cosmeticelor şi al parfumurilor. Anunţurile publicitare ale presei locale a timpului reprezintă o dovadă a utilizării diverselor parfumuri. Farmacia „La Speranţa” comercializa, de exemplu, „apă de fori, prima calitate” (17). De la începutul anilor 1900 datează magazinele de parfumerie deţinute de Moritz Strich şi fraţii Lalu. Acestea vindeau parfumuri engleze şi franceze precum şi creme pentru faţă şi mâini, săpunuri, şampoane şi balsamuri pentru păr şi corp.

Bărbaţii, cel puţin reprezentanţii elitei, purtau un costum sobru, uneori redingotă sau frac, baston din bambus şi ceasul purtat la vestă. În cazul vestimentaţiei masculine se resimte încă influenţa modei londoneze în perioada analizată.

Mai mult decât femeile, bărbaţii aveau tendinţa de a-şi simplifica vestimentaţia şi de a purta haine cât mai comode; de pildă, costum, cămaşă, pantofi sau ghete, pălărie sau căciulă, în funcţie de anotimp şi de ocazie pe care le cumpărau, în general, de la magazinul de haine la comandă pentru bărbaţi şi copii, „La independenţa română”, situat în strada Cuza Vodă, proprietatea lui B. Goldenberg sau de la magazinul „Cavalerul elegant”, situat în strada Mihail Kogălniceanu, pe care-l deţinea Iosub David (18).

Semnificativ este şi faptul că funcţionau în oraş prăvălii „franţuzeşti” şi două magazine de pălării bărbăteşti, pe strada Cuza-Vodă, unde se vindea o pălărie cu 20 lei, şi unde au fost aduse primele jobene (19).

 prof. doc. Luminiţa Moscalu

1 „CP”, 22 martie 1882 (vezi Anexa nr. 39).

2 Zulnia Isăcescu, Sentimentul naţional, în „Revista Societăţii corpului didactic din Judeţul Neamţ”, nr. 3- 4, 15 decembrie 1898, p. 80.

3 Ibidem, p. 5.

4 DJNAN, fond Primăria oraşului Piatra-Neamţ, D nr. 7 /1911, f. 9-13.

5 „Noul veac”, nr. 4, 20 mai 1900, p. 4.

6 „Puterea”, 25 ianuarie 1905.

7 „Administraţia şi igiena casnică”, nr. 7, 1913, p. 12.

8 Zulnia Isăcescu, op. cit, în loc. cit., p.81.

9 Nicolae Iorga, Portul popular românesc, Vălenii de Munte, Tipografia „Neamul Românesc”, 1912, p. 30.

10Idem, Viaţa femeilor în trecutul românesc, Vălenii de Munte, Tipografia „Neamul Românesc”, 1911, p. 162.

11 DJNAN, fond Primăria oraşului Piatra-Neamţ, D nr. 8/1908, f. 177 (vezi Anexa nr. 40).

12 Idem, fond Serviciul Sanitar al oraşului Piatra-Neamţ, D nr. 13/1911, f. 105.

13 Idem, fond Primăria oraşului Piatra-Neamţ, D. nr. 77/ 1911, f. 3.

14 Idem, D. nr. 12/1911, f. 5.

15 Alexandru Gheorghiu, Zulnia Isăcescu, în „Anuarul Şcolii Normale de învăţători”, 1919-1939, Piatra-Neamţ, p. 74.

16 „CP”, 20 noiembrie 1899.

17 Idem, 9 ianuarie 1899.

18„Deşteptarea poporului”, 8 noiembrie 1891.

19 „CP”, 3 februarie 1899.