Ministrul Mihnea Costoiu cere rectorilor să asigure toate măsurile pentru începerea fără incidente a anului universitar

0

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a solicitat rectorilor universităţilor din România să asigure începerea în condiţiii cât mai prielnice a anului universitar.

„Începerea anului universitar nu este numai un eveniment festiv, ci şi o coordonată care defineşte simbolic spaţiul academic. Pe 1 octombrie universităţile nu îşi reiau doar sarcinile didactice ori educative, ci demonstrează încă o dată rolul important pe care sistemul de învăţământ superior îl are la nivelul întregii societăţi româneşti. De aceea, este important ca începerea noului an universitar să decurgă fără incidente”, a declarat Mihnea Costoiu.

Ministrul a arătat, de asemenea, că MEN va continua să sprijine universitățile românești. „Vă rog să contaţi în acest proces pe sprijinul deplin al Ministerului Educaţiei Naţionale. Vom continua eforturile depuse până în prezent pentru ca bugetele educaţiei şi cercetării să crească, vom continua să vă sprijinim pentru ca universităţile româneşti să producă absolvenţi bine pregătiţi, capabili să facă faţă rigorilor de pe piaţa muncii”, a spus ministrul Mihnea Costoiu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate