Ministerul Sănătății condamnă practicile prin care medicii pot fi influențați la prescripție de către companiile farmaceutice

0

Având în vedere perchezițiile organelor de anchetă la companii farmaceutice, distribuitori de medicamente, la spitale şi clinici de oncologie, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, Direcția de presa a Ministerului Sănătății precizează următoarele:

Ministerul Sănătății condamnă practicile prin care medicii pot fi influențați la prescripție de către companiile farmaceutice.

Ministerul Sănătății consideră că, stoparea acestui tip de comportament a unei părți a corpului medical este benefică pentru sistemul sanitar, pentru personalul medical și pacienți deopotrivă.

“Am făcut o prioritate din implementarea de instrumente care să eficientizeze sistemul și care să reducă pierderile financiare, ca de exemplu introducerea cardului național de sănătate și actualizarea prețurilor la medicamente. Mai mult, anul trecut, Ministerul Sănătății a înăsprit condițiile de acces în cadrul comisiilor de specialitate si, printr-un ordin, au fost clarificate situaţiile de incompatibilitate prin extinderea ariei de conflict de interese pentru medicii din comisiile de specialitate. De asemenea, anul acesta conform prevederilor contractului cadru, furnizorilor de servicii le este interzis să încheie contracte de prestări servicii în urma cărora să obțină comision pentru îndrumarea pacienților către un furnizor sau altul. Astfel de anchete ca cea de astăzi sperăm să descurajeze faptele de corupție”,a declarat Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătății.

Sursa: ms.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate