Ministerul Muncii și Justiției Sociale înființează anul acesta Avocatul Copilului

0

Într-un comunicat, publicat pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, se specifică că, până la sfârșitul anului, se va înființa instituția Avocatul Copilului, care are drept scop promovarea drepturilor copilului și apărarea respectării acestora.

Dreptul la participare, asigurat prin lege fiecărui copil, îi conferă acestuia posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în procesul adoptării tuturor deciziilor care îl privesc.

Vocea copiilor trebuie să se facă auzită, iar prin înființarea Avocatului Copilului se dorește ca drepturile și interesele copiilor să fie apărate și promovate în fața tuturor, fie că este vorba despre instituțiile de la nivel central sau local sau orice alți factori de decizie, ale căror hotărâri au impact asupra vieții acestora.

Avocatul Copilului va acționa în scopul promovării și protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, va susține și încuraja respectarea și promovarea drepturilor copiilor în vederea îmbunătățirii atitudinii publice față de copii.

Acesta va colabora cu organizațiile copiilor și va transmite informațiile primite de la acestea către factorii de decizie și autoritățile competente, având posibilitatea de a formula și propuneri de măsuri, menite să încurajeze participarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate