„Lecții pentru mâine”, program antidrog în liceele din Neamț

0

Miercuri, 27 ianuarie a.c., locotenent colonel Marius Pascaru din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ şi doamna Nicoleta Tablan de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ au fost alături de aproape 150 de elevi din cadrul Colegiului Tehnic,,Petru Poni” din municipiul Roman în cadrul unei activităţi de prevenire a consumului de droguri. Specialiştii în prevenire au fost prezenţi printre elevi în urma unei solicitări venite din partea unităţii de învăţământ. Activităţile desfăşurate au avut drept scop creşterea nivelului de informare şi conştientizaliceure cu privire la implicaţiile şi riscurile consumului de droguri ori de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.În cadrul activităţii au fost prezentate şi materiale filmate cu mărturii ale consumatorilor de droguri. După prezentarea materialului, elevii au primit bileţele cu diverse situaţii sau comportamente de risc cum ar fi fumatul, consumul de alcool ori consumul de droguri, situaţii care au fost discutate şi rezolvate împreună cu elevii.
O activitate similară a fost desfăşurată şi pe 21 ianuarie, la Liceul Tehnologic ,,Dimitri Leonida” din Piatra Neamţ, împreună cu elevi ai claselor a XI-a şi a XII-a.
Aceste activităţi sunt demarate în baza unui proiect de formare de abilităţi de viaţă pentru prevenirea consumului de droguri intitulat ,,LECŢII PENTRU MÂINE”, program de care beneficiază mai multe unităţi şcolare din judeţul Neamţ. Acest proiect îşi propune exersarea anumitor abilităţi de viaţă esenţiale în prevenirea consumului şi dependenţei de droguri, abilităţi cum ar fi cele de comunicare, de rezolvare a conflictului, de luare a deciziilor ori abilităţi de a se opune.

Sursa: IJJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate