IPJ Neamț: Două cazuri de înșelăciune prin metoda Accidentul

0

În vederea prevenirii unor astfel de situații aducem în atenția cetățenilor faptul că săptămâna trecută două sesizări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda Accidentul au fost înregistrate de IPJ Neamț, prejudiciul creat fiind de peste 9000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că persoanele vătămate, două femei de 71 și 82 de ani, au fost apelate, în cursul nopții, pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi ginere, respectiv avocat. În ambele situații persoana necunoscută, sub pretextul implicării rudelor victimei într-un accident rutier, au solicitat bani pentru soluționarea favorabilă a cazului, convorbirea telefonică nefiind întreruptă de apelant și durând circa o oră şi 30 minute. În tot acest timp o altă persoană de sex masculin s-a prezentat la locuințele persoanelor vătămate, care au înmânat sumele de bani, creându-se astfel un prejudiciu de peste 9000 de lei.

Polițiștii au fost sesizați despre cele două situații după aproximativ 6 ore, iar cercetările au fost imediat demarate pentru identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Având în vedere perioada premergătoare a vacanței de vară și a faptului că, în acest timp, majoritatea celor plecați în străinătate aleg să se întoarcă în țară, vă recomandăm ca, atunci când sunteți anunțați despre producerea unui accident rutier în care au fost implicați cei dragi, să luați legătura cu membrii familiei pentru a verifica informația.

Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute în toiul nopții, cu atât mai mult nu înmânați bani necunoscuților, care pretind că sunt avocaţi şi vă reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”.

Anunțați, în scurt timp, poliția despre orice tentativă de săvârșirea a unei astfel de infracțiuni!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate