Interviu cu prof. Anișoara Oniciuc, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Piatra-Neamț

8

Doamna prof. Anișoara Oniciuc, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Piatra-Neamț, s-a născut în orașul de sub poalele Pietricicăi, a urmat cursurile Liceului „Petru Rareș”, iar dragostea pentru fizică a determinat-o să se specializeze în acest domeniu și să devină cadru didactic.
După absolvirea Facultății de Fizică a Universității „AL. I Cuza” din Iași și-a început activitatea ca profesor  la Școala Nr. 2 din comuna Piatra Șoimului, unde a susținut primul examen de dascăl, cel de definitivat. Viața i-a îndrumat pașii către o altă unitate școlară, Școala Nr. 11 Roman, actualmente Școala „Mihai Eminescu”, unde a obținut gradele didactice II, respectiv I și a început să înregistreze rezultate performante cu elevii săi.

După o perioadă de timp,  doamna prof. Anișoara Oniciuc s-a întors în orașul natal, unde în anul 2001 a devenit titular la Școala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamț ca profesor de fizică, iar din 2004 a ocupat succesiv funcția de director adjunct și director.

R: Câți copii sunt înscriși la Școala Gimnazială Nr. 3? Care este oferta educațională?

prof. Anişoara Oniciuc: În anul școlar curent, la Școala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamț sunt înscriși un număr de 1269 preșcolari și elevi, repartizați în 12 grupe, 21 clase – nivelul primar și 13 clase – nivelul gimnazial. Preșcolarii sunt cuprinși în cele trei grădinițe cu program prelungit arondate școlii (Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 2, 6 și 9), cât și în cele două grupe cu program normal situate în corpul B al școlii.

Oferta educațională a Școlii Gimnazială Nr. 3 a fost concepută pentru a le forma tuturor copiilor deprinderi și capacități necesare continuării studiilor la un nivel superior. Școala Nr. 3 oferă un cadru stimulativ pentru studiu, pentru performanță, datorat unui colectiv de cadre didactice dedicate acestei meserii, dornici de a modela suflete și de a împărtăși din cunoștințele dumnealor. Totodată, trebuie precizat faptul că baza materială a școlii, diversitatea disciplinelor opționale (Micul informatician, Literatură, Teatru, Film – Micii artiști, Matematica în viața cotidiană etc.), numeroasele parteneriate încheiate cu alte instituții, diversitatea activităților extrașcolare și extracurriculare contribuie la dezvoltarea cognitivă a elevilor și la pregătirea lor pentru viață.

R: Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați, ca director de școală, din punct de vedere administrativ, dar și educativ?

prof. Anişoara Oniciuc: A fi director la Școala Gimnazială Nr. 3 înseamnă o responsabilitate foarte mare, deoarece această instituție trebuie să se mențină în topul școlilor din municipiul nostru, dar și din județ. Desigur, îmi doresc să nu apară niciun fel de probleme de tip administrativ, dar nu poți mereu să realizezi tot ceea ce îți propui,  deoarece, uneori, ne confruntăm cu fonduri insuficiente. Menționez faptul că avem o colaborare bună cu autoritățile locale și, în limita posibilităților, suntem sprijiniți în rezolvarea diferitelor probleme administrative.

Din punct de vedere educativ nu mă pot plânge, atât elevii, cât și dascălii sunt deschiși și implicați în acest gen de activități. De asemenea, și părinții participă alături de noi, din ce în ce mai mult, la desfășurarea unor proiecte școlare.

R: O problemă, pe care redacția noastră a sesizat-o, sunt blocajele din cursul dimineții și după-amiezii când părinții își aduc, respectiv își iau copiii cu mașinile din fața școlii. Puteți detalia acest subiect?

prof. Anişoara Oniciuc: Este adevărat că redacția dumneavoastră a sesizat blocajele străzii din cursul dimineții și după-amiezii, când sunt aduși și luați copiii cu mașinile de la școală, însă vă pot asigura că toate intrările în curtea școlii sunt funcționale și aș reîndruma părinții să le folosească pe toate, nu numai intrarea principală. Poate ar trebui luate măsuri la nivel local, pentru fluidizarea circulației, care nu stau în puterile noastre.  De asemenea, am putut vedea în imaginile dumneavoastră prezența unui agent de circulație în zonă, care a asigurat o fluidizare a traficului.

R: Spuneți-ne câteva cuvinte despre performanțele elevilor și cadrelor didactice din cadrul Școlii Gimnaziale  Nr. 3 și ce proiecte educaționale sau de reabilitare aveți în derulare?

prof. Anişoara Oniciuc: De-a lungul timpului, elevii și cadrele didactice care i-au îndrumat au înregistrat numeroase performanțe prin participarea la diferite concursuri și olimpiade pe discipline școlare. Astfel, în ultimii doi ani școlari, la nivelul gimnazial au fost 9 participări la etapa națională și peste 100 de participări la etapa județeană, unde s-au obținut numeroase premii și mențiuni. Elevii de la nivelul primar au participat la concursuri specifice lor, cum ar fi: Gazeta Matematică, Mate – Olimpiada Micilor Școlari, Concurs de Comunicare și Ortografie, Concursul „Fii inteligent la matematică” .
Absolvenții claselor a VIII-a au avut rezultate bune și foarte bune la examenul de Evaluare Națională, fiind admiși în proporție de 100% la liceele și colegiile de prestigiu din Piatra-Neamț. Aș îndrăzni să spun că Școala Gimnazială Nr. 3 este o pepinieră pentru cele mai bune colegii nemțene, în special pentru Colegiul Național „Petru Rareș”. Am urmărit traseul copiilor noștri mai departe la liceu și am constatat că ei au devenit elevi de bază ai acestor instituții de învățământ.
Datorită seriozității, conștiinciozității și implicării întregului personal didactic (didactic auxiliar și nedidactic), Școala Gimnazială Nr. 3 a fost desemnată de nenumărate ori de către ISJ Neamț să organizeze atât etapa locală, cât și cea județeană a olimpiadelor școlare la diferite discipline ( limba franceză, biologie, istorie, fizică, limba engleză, matematică, educație tehnologică, Științe pentru Juniori). Totodată, mulți dintre colegii mei sunt metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț, responsabili de cercuri pedagogice, formatori și mentori. Toate rezultatele nostre sunt obținute printr-o muncă susținută, în echipă, a elevilor noștri, a dascălilor și părinților lor, încununate prin obținerea de către școală a diplomei de excelență.

Referitor la proiectele educaționale, în școala noastră se derulează activități pentru a marca zilele festive ale poporului nostru, activități de voluntariat, expoziții de desene și obiecte, realizate de către elevi, organizate cu diferite ocazii: Ziua Mondială a Educației, Ziua Europei, Săptămâna Educației Globale, Ziua Francofoniei, Ziua Limbilor Europene, schimbarea anotimpurilor, 1 și 8 Martie, 1 Iunie, marcarea Sărbătorilor Pascale și a Crăciunului.

În ultima perioadă s-au desfășurat activități, la nivelul unității noastre, în cadrul următoarelor proiecte: „Campania națională 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței”, proiectul „Săptămâna legumelor și fructelor” , inițiat de ISJ Neamț, prin care s-au strâns legume și fructe pentru căminele de bătrâni, Ziua Națională a României, proiectul „Școala de bani pe roți”, inițiat de BCR etc. De asemenea, o tradiție în școala noastră este organizarea concursului județean de matematică „MATE – OLIMPIADA MICILOR ȘCOLARI”, care se adresează elevilor din clasele a III-a, a IV-a și a V-a.
Poate cea mai importantă realizare în acest domeniu o constituie integrarea școlii noastre într-un proiect educațional european de tip Erasmus+. Începând din acest an școlar, pe o perioadă de doi an, Școala Gimnazială Nr 3 Piatra-Neamț participă în calitate de partener în proiectul Image Yourself in Future, coordonat de o școală gimnazială din Nowiny – Polonia împreună cu alte 3 școli din Italia, Bulgaria și Turcia. Proiectul se adresează elevilor cu vârsta între 10 și 13 ani și urmărește internaționalizarea curriculumului școlar. Proiectul va contribui la dezvoltarea competențelor interculturale ale elevilor, pregătindu-i să devină cetățeni globali ai unei lumi care se schimbă rapid.

R: Care sunt planurile de viitor pentru şcoala pe care o manageriaţi?

prof. Anişoara Oniciuc: Planurile de viitor sunt multe, însă ele trebuie rezolvate în ordinea priorităților.
Prioritar pentru școala noastră este consolidarea corpului B, clădire în care funcționează sala de sport, care are nevoie de o amenajare și recondiționare la standarde europene. În acest sens s-au realizat expertiza tehnică și studiul geotehnic ale terenului pe care se află construcția, urmând celelalte lucrări. În atenția mea este și realizarea unei stații de sonorizare, care ar ajuta foarte mult la desfășurarea în condiții mai bune a activităților extrașcolare.  De asemenea, în proiectele de viitor stă realizarea unei extinderi a școlii,  care ar putea asigura implementarea programului „After school”,  prin care am veni în sprijinul părinților și,  de ce nu, înființarea unei săli de festivități unde elevii noștri să-și fructifice talentele lor. Nici dotarea materială nu este de neglijat, astfel intenționez ca fiecare sală de clasă să aibă o dotare modernă,  care să ofere posibilitatea utilizării celor mai noi metode didactice de predare și evaluare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
8 Comentarii
  1. olteanu spune

    O mare problema la Scoala nr.3 e lipsa unui after-school….spatiile scolii sunt inchiriate pt diverse activitati….stiti cati copii din cele 3 gradinite ce apartin de Scoala nr. 3 nu mai urmeaza din clasa pregatitoare cursurile acestei scoli pe motiv ca aici nu exista after-school.??? Multi copii se duc la Scola nr. 4, nr.2, la nr.10 pentru ca nu toti parintii isi pot lua copii la ora 12.
    Cred ca nu exista o aplecare serioasa a scolii asupra acestui subiect intrucat stau bine la efectivele de elevi….

  2. Mihaela spune

    Agentul de Poliție care fluidiza traficul,apare sporadic!Este un calvar să traversezi trecerea de pietoni dimineata și la prânz!Stau lângă școală și cobor să traversez copilul.Politia nu vine dimineață și la prânz ,zilnic,din „lipsă de cadre”.Părinții parchează haotic din „lipsă de bun simț”!

  3. BRADU spune

    LA aceasta Scoala , posibil si la altele ,au predat niste Profesori mai deosebiti : Dl Amaicei , Dl Costiniuc , Dl Mihut , de mate , Dl Bolohan istorie , Dl Vasiliu de geografie , Dl Lascar lb engleza , Dna Cristea lb romana , samd , profesori care erau dedicati profesiei lor , ptr ca unii din ei s au stins intr e timp D zeu sa i odihneasca !

  4. marius spune

    Ati uitat sa cereti detalii sau sa va cereti scuze pt articolul in care prezentati mafia din scoala 3. Nu stiu cum puteti sa va purtati ca si cum nimic nu s ar fi intamplat. E totusi acelasi ziar , nu stiu daca si acelasi jurnalist. Acum aduceti vorba doar despre blocaje dar atunci faceati acuze grave. Cum ramane?

    ADMIN: Acuzatiile răman in picioare. O scoala nu poate fi 100% buna sau 100% coruptă. Noi prezentam minusurile dar este corect sa prezentam si plusurile …nu ?

  5. Maria Tofan spune

    Scolile in top se mentin cu echipa buna formata din dascali, parinti si copii.

  6. Maria Tofan spune

    Vreau doar sa va spun ca fiica mea a studiat la scoala nr 3 si noua bani nu mi s-au cerut niciodata. Nu stiu cine v-a solicitat bani!

  7. Anuta Rotaru spune

    Felicitari dvs.si celorlante cadre.Avem incredere ca o sa realizati tot ce este necesar acestei scoli…

  8. Botezatu Marius Constantin spune

    Va spun eu cum colectind bani de la parinti copiilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate