Incendiu suspect la arhiva companiei Apa Serv Neamț

11

arhiva-apa-serv

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un perete al clădirii unde compania Apa Serv își ține arhiva a luat foc, se pare de la două tomberoane de gunoi.
În această clădire se află o mulțime de acte ale companiei de apă, inclusiv acte de la licitațiile de milioane de euro și multe alte documente foarte importante, ca să nu spunem foarte sensibile.
Datorită faptului că arhiva companiei de apă este dotată cu toate sistemele de protecție antifoc, senzorii de fum au declanșat imediat alarma de incendiu iar pompierii au ajuns foarte repede la fața locului stingând focul înainte ca acesta să ajungă la documentele din arhivă.roata-pubela-arsa
Chiar și așa, exact ca în cazul Pieței Centrale, incendiul s-a propagat până la acoperiș cu o viteză care depășește puterea noastră de a explica lucruri ce se petrec accidental. Cele două pubele de gunoi au ars și ele cu o violență inexplicabilă, dacă e să ținem cont de faptul că vorbim de pubele destinate deșeurilor menajere, nu recipientelor de plastic sau deșeurilor din hârtie și carton. De asemenea, puterea calorică a focului provenit de la cele două pubele a fost deosebit de mare topind integral tomberoanele și chiar recipientele de sticlă aflate în ele.
Dacă incendiul cuprindea arhiva Apa Serv scandalul ce ar fi urmat ar fi fost unul de proporții naționale iar conducerea companiei ar fi fost obligată să demisioneze sub presiunea suspiciunilor de incendiu provocat cu scopul dispariției anumitor acte.
borcan-topitEste deja cunoscut la nivel național faptul că municipiul Piatra Neamț este un loc cu totul special atunci când vorbim incendii. La noi auzim de mașini care iau foc din senin, arhive cu acte de firme care se fac scrum de la o țigară, sau iau foc în mașina care le transporta spre organele de anchetă, clădiri metalice care iau foc de la un boiler, etc.
Mai mult ca sigur și pubelele care au provocat incendiul de la arhiva Apa Serv și în care erau resturi de mâncare ce au luat foc de au topit sticla, se vor încadra în secțiunea incendii provocate accidental de o țigară, că băieții ăștia care trag ei concluzii cu incendii de la țigări ori nu sunt fumători ori nu știu că nu mai există țigări care ”să se fumeze singure”… acum țigările se sting dacă nu ”tragi din ele” special pentru a nu se mai putea produce incendii de la o țigară aruncată sau de la vreun bețiv care adoarme cu țigara în mână.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
11 Comentarii
  1. Cosmin Gigi Contra spune

    Pai…asa o societate e condusa de un om cu o pregatire pe masura…3 facultati…de Educatie, Fizica si Sport 🙂 si rezultatele nuuuu se lasa asteptate…o cloaca de societate cu angajari facute pe ochi frumosi, nu pe criterii de competenta…ca si directorul de altfel…vb aia „cum e turcul si pistolul”…cu sef de birou care a facut imprumut in banca inainte de alegeri ca sa sponsorizeze partidul…cu promisiunea ca va fi numita (doamna) in functia de director (general)…doar ca au iesit „ailaltii” la alegeri…dar imprumutul la banca trebuie sa.l plateasca…deci? Sa mai avem pretentii? La ce? La cine? Cu reduceri de plata la factura de apa la Pensiunea X ca e a domnului X-ulescu…scutire de plata pentru aproximativ doua sute (!) metri cubi de apa reziduala…pe motiv ca „e o teava sparta in pamant”…restul, pu***ea sa plateasca si peste ce consuma…ca nu toti sunt sefi pe la d** s*’* s****…

  2. Blini spune

    Articol lipsit de bun simt jurnalistic,scris doar pentru a crea discutii si barfe inutile.
    Adevarul privind ceea ce s-a intamplat este cu totul altul si nu are nici o legatura cu teoriile conspirationiste prezentate mai sus.
    Deci:
    Pompierii s-au prezentat la fata locului pentru ca au fost sesizati prin 112 ca arde o pubela de gunoi si nici vorba de incendiu la Arhiva ApaServ.
    Pana sa ajunga pompierii focul s-a extins prin izolatia cladirii si la acoperis.
    Ajunsi la fata locului pompierii au constatat singurii propagarea incendiului la cladire si nici vorba de senzori sau alte bazaconii enumerate de autor.
    S-a cerut de catre pompierii prezenti interventiia unei autospeciale de mare capacitate…intr-un final ajungand si o treia autospeciala dar care nu a mai intervenit.
    Pubelele care luasera foc initial erau destinate hartiilor si cartoanelor si in nici un caz cum spune autorul deseurilor menajere.
    De altfel din pozele publicate se vede clar culoarea maro a resturilor pubelelor.
    Focul s-a extins rapid la acoperis pentru ca acesta avea sufitul din pvc si era chiar deasupra pubelelor.
    Nu s-a topit nici o sticla si nici un geam nu a fost distrus.
    In acel loc au mai ars pubele si in alti ani doar ca nu se afla inca arhiva ApaServ ci doar o centrala dezafectata.
    Chiar daca ar fi ars documente nu ar fi fost probleme pentru recuperarea lor dat fiind ca ele se afla arhivate si in mod electronic.
    Deci…in concluzie…!?
    In concluzie altele ar fi fost problemele reale de enumerat.
    1.Distanta dintre pubelele de gunoi si cladiri.
    2.Parcarile create abuziv de catre Parking pe la colturile strazilor…O masina de pompieri a avut nevoie de manevre multiple sa ajung la interventie.
    3.Lipsa asigurarii cladirii Arhiva ApaServ.

    ADMIN: la 112 a sunat un locatar care a auzit alarma ….

    1. Blini spune

      la 112 a sunat o locatara care a vazut flacarile…alarma a sunat doar cand pompierii au intrerupt alimentarea cu energie electrica a cladirii.
      …deci despre ce vorbim…!?…despre jurnalism sau povesti !?

      ADMIN: Despre un art scris după ce am discutat cu cei care sunt indreptățiți să zică ceva … dar poate mint cei de la Apa Serv sau poate o fi singurul sistem de alarmă din Neamț care nu are acumulator separat pentru cazurile cănd pică curentul ….
      Ar fi foarte interesant de văzut un punct oficial de vedere al instituției unde lucrați dumneavoastră… dar nu ca cel cu Piața Centrală care nu e foarte credibil …

  3. arlechino... spune

    Bun asa, golaneala pe banii fraierilor.

  4. Privitor spune

    Pe aici se distruge (padurea si versantii dealurilor), se incendiaza (piata si mai nou se cauta stergerea urmelor jafului de la apaserv), se trucheaza (licitatiile cu terenurile baze hipice si afacerile cu constructiile plomba dintre blocuri), jecmaneste (la gunoi, apa si parcari)…., orasul e indatorat pentru generatii, tinerii nu mai au mnici un viitor si umplu zarile – chiar nici o institutie nu se sesizeaza?

  5. Maria spune

    DA .ERA DE ASTEPTAT ASTA LA APA SERV

  6. hitler spune

    Mare lucru ca nu au distrus pompierii arhiva cu apa necesara stingerii incendiului.

  7. FLORIN spune

    Era de asteptat…probabil ca la sfatul xxxxxxx de la Parchetul Neamt au dat foc la arhiva…asa cum s-a intimplat si in cazul ASIRI…..pentru a sterge urmele furaciunilor si a distrugerilor provocate infrastructurii orasului.

    Acum ,daca nu mai sunt dovezi, va incepe o ancheta serioasa la Apa Serv.

    Hahahahahahahahahahaahahahaaaa

    ADMIN: Nu ai citit corect. Nu s-a distrus nici un act si asta pentru că cei de la Apa Serv au pus senzori de incendiu peste tot in arhivă și s-a declanșat imediat alarma.

    1. FLORIN spune

      Rectific atunci….

      Pompierii care au ajuns la fata locului si care au stins incendiul…li se vor deschide dosare penale de catre Parchetul Neamt pentru ca si-au facut treaba…..impiedicind altfel distrugerea probelor.

      Hahahahahahahahaha…

    2. xx spune

      Ghinionul lor,nu au pregatit suficient operatiunea,La Piata au fost mai profesionisti,au reusit ce si-au propus,poate se face o ancheta sa vada de ce nu au reusit si sa condamne executantii

      1. hitler spune

        Bine punctat! Cred ca nu prea s-au spetit sa le iasa treaba bine.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate