În ultimii ani s-au redus cu 90% numărul boschetarilor din Piatra-Neamț

1

În zona podului de la piață, în zona din spate de la fostul complex Pietricica, în zona ICIL, în zona gării, în zona spitalului și încă în câteva zone din municipiul Piatra-Neamț găseam în urmă cu câțiva ani, în fiecare noapte, grupuri de boschetari.

Ușor, ușor, marea parte a acestor boschetari au fost cazați în locuințe sociale sau centre precum cel de la Speranța, iar cei care nu erau din Piatra-Neamț au fost convinși să plece pe la casele lor. La aceasta oră putem aprecia că peste 90% din această problemă a fost rezolvată cu ajutorul celor de la primărie și al altor autorități cum ar fi cei de la Poliția Transporturi care au curățat de boschetari toată zona gării.

Faptul că nu mai avem niciun cuib de boschetari, ci doar cazuri izolate de oameni care mai dorm în diverse locuri din oraș este o realizare care trebuie notată. De la Revoluție încoace acum avem cei mai puțini oameni ai străzii în municipiul Piatra-Neamț.

Iată că o problemă socială ce părea imposibil de rezolvat a fost rezolvată la Piatra-Neamț cu ajutorul primăriei și al primarului Dragoș Chitic care s-a implicat personal în unele dintre cazurile care meritau ajutate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Abdul spune

    E sărăcie la Piatra Neamț , au plecat spre marile metropole nu ca ar fi făcut ceva Poliția Locală 😂😂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate