Epurarea politică la ALDE a ajuns la vârf

0

roade

Marele copreședinte ALDE, Daniel Constantin, începe să culeagă „roadele” muncii sale. După ce și-a sacrificat oamenii cu care a plecat la luptă de prin organizațiile județene în favoarea combinațiilor naționale. s-a trezit azi că cineva îi trage scaunul de sub el.

Schisma politică din ALDE este doar un răspuns binemeritat pentru oportunistul Daniel Constantin. Avea un partid conservator destul de bine închegat, avea autoritate, avea reprezentare, dar a ales să facă o serie de combinații politice cu rechinii adevărați, el fiind doar un peștișor de acvariu.

Exact după modelul prin care Daniel Constantin a marginalizat și decapitat oamenii care nu au fost de acord cu tot ce făcea el, la fel i se întâmplă și lui acum și este trimis să stea în ultima bancă de la ALDE. Dacă mai face mult nazuri s-ar putea ca dirigintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, să îl pună să vina data viitoare cu părinții la școala de partid.

Ce vedem azi la ALDE este de fapt zbaterea unui partid mic de a se da mare și a intra în atenția publică națională. Strict pe plan local, la cum se mișca acum ALDE și la ce plan de organizare și de imagine are, trei la sută va fi un scor mare la următoarele alegeri locale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate