Edav, eroul nostru

0

Povestea câinelui polițist Edav, de rasa ciobănesc german, a început acum 11 ani, când la vârsta de aproximativ 4 luni a fost preluat de la Centrul Kinologic “ Aurel Greblea” din Sibiu, fiind repartizat agentului de poliție Petrache Florin din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț. Imediat după, a urmat perioada de predresaj, până cățelul a împlinit un an de zile, timp în care cei doi s-au familiarizat unul cu altul, legând totodată o prietenie pe viață, nu doar o relație profesională.

În continuarea perfecționării abilităților de căutare, câinele a urmat cursul de șase luni de dresaj la aceeași instituție, fiind antrenat în dezvoltarea aptitudinii de căutare obiecte sau persoane, exercițiu ce avea să stea la baza multor identificări de infractori și depistării de persoane. A absolvit cursul cu nota 9,11 la disciplina „Deprinderi” și cu 9,55 la disciplina “Dezvoltarea atenției și Agresivitate”, obținând cu brio calificările de prelucrare urmă și identificare persoane.

Astfel, după aproximativ un an jumătate de antrenament, Edav a început cariera de câine polițist alături de colegul său conductor, activând pentru 4 ani în cadrul Biroului de Investigații Criminale Piatra Neamț, unde a fost de un real folos polițiștilor la identificarea făptuitorilor și rezolvarea cazurilor, câinele de serviciu prelucrând urmele de miros identificate în câmpul infracțional și  parcurgând un traseu, pe care, ulterior, echipa de cercetare îl consideră un posibil itinerariu al infractorului, în funcție și de celelalte probe existente în cauză.

Un caz semnificativ din cariera sa este salvarea unei fetițe de 3 ani din Boghicea. În toamna anului 2007, pe o vreme de lapoviță și ninsoare, minora a plecat de la domiciliu și s-a rătăcit, fiind găsită în noaptea zilei în care a fost anunțată dispariția (aceeași zi în care a dispărut) de echipajele de polițiști și jandarmi, după ce Edav a prelucrat urma de miros și a condus colegii într-o zonă de pășune din marginea pădurii, exact în apropierea locului în care a fost identificată copila înfrigurată.

Activitatea sa profesională a continuat în cadrul Biroului de investigarea tehnico-științifică a locului faptei – Serviciul Criminalistic, desfășurând la solicitarea tehnicianului criminalist și a șefului de echipă a cercetării la fața locului, activitățile specifice în cazul infracțiunilor de tâlhărie, furturi din locuință, furturi de animale și infracțiuni cu violență.

Un caz rezolvat de Edav în această perioadă profesională este acela din data de 28.03.2015, când în urma activităţilor operative desfășurate de către polițiștii Postului de Poliție Ceahlău și ai Secţiei nr. 12 Poliţie Rurală Bicaz dar și a căutărilor efectuate cu ajutorul câinelui de urmă, în apropierea locurilor de domiciliu au fost depistați doi tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 15 ani, din comuna Ceahlău, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Polițiștii din cadrul Postul de Poliţie Ceahlău au fost sesizați despre faptul că în noaptea de 27/28.03.2015, în jurul orelor 22.00, două persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unui bărbat de 82 de ani, pe care l-au amenințat şi i-au sustras suma de 1500 de lei.

Tinerii au fost imediat reținuți, fiind prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luarea unor măsuri preventive.

Calificarea de identificare a persoanelor a fost fructificată de Edav și prin recunoașterea făptuitorului dintr-un grup de suspecți pe baza mirosului corespondent al individului, indiciu ce a fost ridicat de pe un obiect găsit în câmpul infracțional.

  Aptitudinile și rezultatele fructuoase ale activității și muncii depuse de colegul nostru Edav, ne face să fim mândri de el și în același timp norocoși că îl avem în echipă, meritul pentru rezultatele obținute aparținându-i și conductorului ce a depus efort și suflet în vederea menținerii și perfecționării dresajului câinelui pe care îl are în dotare.caine-politist

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate