Doi șmecheri de la PNL Roman fac ”planul” pentru un jurnalist

2

Doi politicieni de conjunctură, Leoreanu și Căpraru, ambii liberali romașcani, au fost surprinși de camerele de luat vederi când ziceau nasoale de un jurnalist. Scena a indignat omenirea de parcă nu ar fi clar că așa se vorbește de mai toți jurnaliștii din Neamț, ca să nu spunem că și noi, jurnaliștii, avem darul de a scoate din minți politicienii, mai ales pe cei incompetenți.

Personal nu aș putea să condamn modul în care Leoreanu și Căpraru vorbesc despre un jurnalist deoarece nu sunt ipocrit și recunosc că singura diferență este că eu nu am fost filmat niciodată când vorbeam de cei doi, că sigur ar fi fost cu  mult mai multe beep-uri.

E într-adevăr blamabil modul în care cei doi politicieni nu respectă munca unui jurnalist, oricât de enervant ar fi el, dar să fim serioși că nici noi nu respectăm ”dușmanii” politicieni și de multe ori nu luptăm corect și bărbătește cu ei.

Deci, una peste alta, atât votanții cât și noi jurnaliștii ne merităm politicienii pe care-i avem.

Să ne trăiești, Leoreanule și Căprarule, și să ne rupeți capul la toți din presă că noi v-am lăsat să ajungeți unde sunteți, ba chiar uneori pentru doi bănuți v-am pupat și în funduleț.


Sursa: ziarroman.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Miramar spune

    Astia conduc „marea familie romascana”!Si „familia”si-a mai facut odata datoria, i-au votat legati la ochi.Fara sa se intrebe cine sunt…si cum sunt de fapt alesii….Nu e prima data cind la Roman ,se voteaza impotriva firescului sub influenta nefasta a unor lideri obscuri gen..Carpusor..Leoreanu…Ursarescu…si altii ca ei.

  2. legio spune

    Nu-si incarca nimeni constiinta cu niste scarta scarta pe hartie ,niste manipulatori de joasa speta ,niste lingai de cururi politice ,niste caini carorra le curg balele dupa vreun osisor .A fi ziarist inseamna sa fii integru ,nealiniat politic, deontologia ziaristului implica multe sacrificii ,nu oricine poate fi ziarist .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate