Directorul TT, Gianina Cărbunariu, ar trebui să demisioneze sau să fie demis

3

În luna octombrie a acestui an, Ziar Piatra Neamț a publicat un articol cu titlul ”Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, o mare dezamăgire”. La acea dată am fost atacați din toate direcțiile și acuzați că avem noi ceva cu noua conducere a Teatrului Tineretului sau cu Festivalul de Teatru.

Din păcate, nu a trecut mult timp și pe rând oameni importanți din acest județ, dar și mai toată presa, au ajuns la aceeași concluzie, fiind chiar mult mai critici decât noi la adresa conducerii Teatrului Tineretului.

Un asemenea consens legat de un subiect, din partea presei locale, nu s-a mai văzut decât în cazurile foarte grave în care cu toții au luat atitudine față de un pericol public fără să se mai țină seama de orgolii sau politici redacționale.

Deoarece am fost primii care am deschis Cutia Pandorei de la Teatrul Tineretului cerem public actuale conduceri, în special doamnei Gianina Cărbunariu, să își dea demisia, pentru că atunci când multa lume se întoarce cu spatele la tine înseamnă că nu faci un lucru bun.

Din punct de vedere artistic nu avem căderea să ne dăm cu părerea despre oamenii aflați în conducerea Teatrului Tineretului, dar despre modul în care este condusă o instituție de cultură susținută din banii noștri ne putem da cu părerea. Din punctul nostru de vedere, actualul director al Teatrului Tineretului a îmbinat într-un mod nefericit managementul cu religia, făcând totul “după chipul și asemănarea sa“.
Chiar și spectacolele care au intrat în Festivalul de Teatru au fost selectate exclusiv de cei de la Teatrul Tineretului, un aspect deloc corect dacă este să ne gândim la faptul că toate aceste trupe au fost plătite din bani publici.

Când faci ceva pe bani publici nu pot să faci totul de capul tău.Trebuie măcar să mimezi că te consulți cu cei din banii căruia ești plătit. Din păcate, actualul director al Teatrului Tineretului se pare că nu a înțeles acest aspect, motiv pentru care ar fi un gest de onoare din partea domniei sale să își dea demisia.

Indiferent de ce va urma, noi vom fi foarte interesați să aflăm cum s-au cheltuit banii la acest festival de teatru care a fost aproape inexistent ca promovare locală, ca să nu mai spunem de promovare națională, în condițiile în care Festivalul de Teatru împreună cu aniversarea a 50 de ani de existență a Teatrului au avut un buget de aproximativ 5 miliarde de lei vechi, la care se adaugă banii obținuți din vânzarea de bilete.

Nu doar doamna director Gianina Cărbunariu, ci și ceilalți conducători de instituții de cultură din Neamț ar trebui să înțeleagă că deși în cartea lor de muncă la angajator este trecută o instituție publică, în realitate ei sunt angajații tuturor oamenilor care plătesc taxe și impozite și muncesc pentru a ține în viață acestei instituții și pentru a plăti salariile tuturor celor care lucrează aici.

Stimată doamnă Gianina Cărbunariu, demiterea dumneavoastra de la conducerea Teatrului Tineretului e doar o chestiune de timp. Nu lăsați timpul să rezolve o problemă pe care o puteți rezolva dumneavoastra cu onoare. Demisionați!

Iosub Robert

P. S.: Atitudinea noastra critică nu are la baza o problemă de bani, cum încearcă unii să inducă ideea. O regulă internă a ziarpiatraneamt.ro ne interzice să contractăm publicitate timp de minimum șase luni de zile de la cei pe care-i criticăm, în special pentru a nu putea spune cineva că facem presiuni pentru un contract de publicitate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Mihai spune

    Am scris opinia mea in legstyra cu campania agresiva impottiva Gianinei Carbunariu si cui serveste aceasta campanie. Faptul ca moderatorul a devis sa nu o publice imi demonstreaza ca am avut dreptate.

    ADMIN: Comentarii in care aduceti acuzatii penale la adresa unor oameni sa le faceti la dumneavoastra pe Facebook nu in acest ziar.

  2. George spune

    Faptul ca Gianina Carbunariu este un manager mediocru trebuie stabilit de o entitate abilitata in urma unei evaluari, insa dvs, absolut evident, practicati un tip de jurnalism cel mult mediocru.
    O acuzatie insotita de o cerere de demisie lansata in spatiul public trebuie sa se sprijine pe argumente, surse si cifre, nu pe incantatii bahice.

  3. ochiulcarevede spune

    Cărbunariu Gianina este fără doar și poate un valoros om de cultură, dar care din păcate este un administrator mediocru, cu a dovedit atunci cînd a fost instalată la conducerea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. În fruntea acestei instituții nu a făcut altceva decît să creeze doar situații conflictuale, decizii discutabile, aspecte ce au dus la nemulțumirea generală a personalului acestei instituții și a unor regrete sincere după perioada de directorat a lui Liviu Timuș, care să ne fie cu iertare dar are o cu totul alta stofă.
    Cărbunariu Gianina este nepoata XXXXXXXXXXXXXXXXX Cenzurat admin

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate