Școala Nicu Albu, ”membru fondator” al ziarpiatraneamt.ro, are din nou probleme

9

Observăm că din nou școala Nicu Albu din Piatra-Neamț are probleme. Se pare că este vorba despre o toxiinfecție alimentară cu „doar” 8 copii transportați la spital, ceea ce este un record față de fosta toxiinfecție alimentară de la aceeași școală unde din câte ne amintim era vorba de aproximativ 50 de elevi.

Nu știm pe ce criterii sunt numite conducerile care se tot perindă pe la școala Nicu Albu, dar ne amintim cu multă neplăcere de momentul în care Partidul Democrat Liberal a pus mâna pe învățământul nemțean și a numit la această școală un nou director, situație care a contribuit la apariția Ziar Piatra Neamț.

La acea vreme, cei care au pus bazele publicației Ziar Piatra Neamț se ocupau exclusiv de domeniul IT, având mai multe contracte și cu unități de învățământ din județul Neamț.

Pe rând, toate aceste contracte au fost reziliate, deoarece ele au trebuit să fie date firmelor agreate de PDL. Desigur că și școala numărul 10, prin distinsa doamnă director numită politic, a încheiat contractul fără absolut nicio motivație ba mai mult a renunțat definitiv și la site-ul școlii care era făcut și întreținut gratuit în favoarea unei alte firme la care să plătească facturi uriașe.

Din cauza acestei școli și a altor astfel de evenimente, am decis că dacă politicul vine peste noi să mergem și noi peste ei și așa a apărut această publicație.

Revenind la subiect se pare că Școala Nicu Albu vrea să își facă o tradiție în ceea ce înseamnă toxiinfecție alimentară, probabil mâncarea adusă din exteriorul școlii generează mai multă ”satisfacție” celor din conducerea școlii decât ar genera o mâncare făcută în interiorul unității de învățământ. Dacă se va întâmpla sau nu ceva la nivelul conducerii școlii este greu de precizat, deoarece folclorul popular spune că posturile de director au la bază nu doar concursuri, ci și investiții financiare serioase motiv pentru care atunci când plătești bilet cu loc nici măcar controlorul nu te poate ridica de pe scaun.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
9 Comentarii
  1. FLORIN spune

    Cred că mult mai de folos ar fi un articol în care să spuneți la ce școli se mai livrează mâncare gătită de firma cu pricina.
    Știți de ce? Pentru că mai multe școli din oraș primesc mâncare pentru micuți din afara orașului.
    De ce s-or fi desființat cantinele școlare?
    De ce nu se gătește în restaurante din oraș?
    De ce păpica trebuie să vină de cine știe unde?

  2. Bacosca Antoanela Iustina spune

    DSP a raspusns: diagnostic focar-enterocolita acuta.

    Pensiunea „Elena”-Turturesti, comuna Girov, pendinte de SC „Mira Pam” SRL-Turturesti, care asigura hrana elevilor, are activitatea suspendata.

    De vina a fost aceasta firma deoarece nu are asigurata in unitate apa potabila curenta rece si calda !!!!!

    Din cele 10 probe de sanitatie 8 sunt neconforme prin depasirea numarului total de germeni, preyenta de bacterii coliforme (3 probe), mucegaiuri (o proba) din 2 probe microflora una este neconforma prin prezenta mucegaiurilor.

    In branza de vaci, servita elevilor, s-a gasit E-coli !

    De vina nu este scoala ci firma de catering SC Mira Pam SRL.

  3. Ariadna spune

    Domnule jurnalist, este nedrept să murdăriţi o instituţie şi să blamaţi un director pentru un lucru pe care nu l-a făcut! Nu directorii sunt cei care au adus în şcoală o ,, firmă”, ci părinţii! Tot părinţii stabilesc meniul, şcoala ofera spaţiul. Ar fi bine ca înainte de a scrie un articol, să vă documentaţi şi dacă tot scrieţi să prezentaţi realitatea… dar sigur…adevărul nu prezintă interes.

    ADMIN: Conducerea scolii…după titulatura…conduce scoala…nu comitetul de parinti …

  4. Ionel A. spune

    Lături, lături, lături… Dle Robert I., nu stiu sigur daca doar aruncati cu ele sau va si hraniti cu ele!

    ADMIN: Toti inotam in laturi pentru ca am acceptat politizarea invatamantului…

  5. Cristina spune

    Si totuși ,ce legătură este între numirea politică sau nu a directorului si toxiinfecția alimentară ? „Mîncare făcută în interiorul unității de învățămînt ?” Cu ce personal ? Ca să nu mai vorbim de dotări, circuite alimentare ,etc !Amintiți,-vă de scandalul de la Floare de colț !

  6. NICOLAE spune

    PAI cam ce ar putea sa contribuie la aparitia unei asemenea situatii ! ? Cu ceva timp in urma , era vorba de conditiile , din bucatria scolii ,gradinitei respective , SA Rezolvat , acum e vorba de imbacsirea de care dau dovada unii dintr e angajatii respectivei locatii , care le vine GREU sa spele ,clateasca : polonicul , lingura , oalele ,cantarolele in care livreaza , pun hrana ptr acei copii , PUR si SIMPU se zgarcesc la apa , Fairy , Pur , Ei Nu VOR SA FIE INTREBATI ,, ce MAI FACE Fam . Popescu ,, ca n Reclama ci ,,Ce Nu mai Face Fam Popescu ? NU mai spala , clateste , vasele , a incheiat un BARTER cu SJU P NEAMT > SECTIA PEDIATRIE , iNTERNE ptr Consultatii , internari .

  7. marius spune

    D le jurnalist, va incurcati in teorii. Conducerea PDL pe care o blamati se afla in persoana d nei Luminita Varlan care este acum in PSD ul pe care il acoperiti din toate partile. Din punctul meu de vedere dați în toti ca merita dar poate ar fi mai bine sa cercetati cine e vinovat de produsele care au produs toxinfectia respectiva si sa nu mai trageti atat cu directorii de scoala ca nu cred ca au feliat ei salamul si painea din care au aparut problemele. Sper ca acest comentariu sa ramana intre noi, ca de obicei. Salut profesionalismul de care dati dovada (cu toate ghilimelele posibile).

    ADMIN: Credeti dumneavoastra ca inspectorii scolari aranjeaza directori ? Pe ce lume traiti? Posturile se aranjeaza de la partide… inspectorii sunt executanti.

    1. marius spune

      Nu tine. Acum nu stiu cat timp ați avut un articol despre concursurile de directori . Erau acolo dosare respinse, contestatii, persoane cu note mari la scris si situatii rasturnate la interviu. Jocurile erau facute de cei care organizau concursul. Nici urma de partid. Aveti dreptate ca au nevoie de binecuvantarea partidului dar asta ca inspectorul general doar executa nu merge. El este numit politic iar in sedintele de partid se intalnesc si isi fac servicii reciproce. Au fost si cate 2,3 candidati la aceeasi scoala si din acelasi partid (sau apolitici toti) si cine a ales, partidul? Sunt directori la al 100 lea mandat si totusi au fost schimbari de regim politic. Cu cine au rezolvat? Cu insp general. Sunt multe exemple. Aveti dreptate ca inspectorii sun simpli executanti dar executa ce spune insp general. Altfel zboara din institutie.( vezi cazul insp de biologie care a venit un „muntean drept” si a plecat nu mai stiu cum). Revenind la subiect. Aflati de la ce e toxinfectia. Poate de la corn si lapte si apoi discutam daca aveti dreptate: 1. Daca au venit stricate nu e de vina dir ca nu el a organizat licitatia 2. Daca au venit bune si nu au fost pastrate bine dir ar fi de vina 3. Poate au consumat copiii ceva din afara scolii. Acum un an copilul meu a fost servit de un coleg la ziua lui cu bomboane de ciocolata. El si inca 7 alti copii au ajuns in urgenta. Am patimit atunci dar nu am dat vina pe educatoare ca nu aveau nicio vina. Hai sa nu mai dam vina pe altii pt prostiile unora. Fiecare sa raspunda pt ceea ce face.

    2. Roxana spune

      Aveti perfecta dreptate.,,Posturile se aranjeaza de la partide… inspectorii sunt executanti,, iar ,,investiții financiare serioase motiv pentru care atunci când plătești bilet cu loc nici măcar controlorul nu te poate ridica de pe scaun,, este valabil si pentru inspectori.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate