Direcția Silvică Neamț face ce vrea fără să fie deranjată de nimeni

5

Într-un judeţ în care Prefectura este mai mult o clădire decât o instituţie, prefectul mai mult un nume decât un reprezentant al guvernului şi Poliţia o instituţie legată de mâini, din cauza unui cadrul legislativ ciudat, Romsilva a început să aibă un comportament de stat în stat, interesele cetăţenilor neavând nicio legătură cu interesul lor.
Pe lângă conexiunile cu mafia lemnului, pe care le bănuim cu toţii în urma a ceea ce vedem că se întâmplă în pădurile Neamţului zi de zi, Romsilva acţionează în dispreţ total faţă de drumurile din judeţul Neamţ.
Fără să-i pese că exploatatorii distrug drumurile naţionale, judeţene şi comunale, Romsilva dă aprobări pentru unele exploatări forestiere din care lemnul poate fi scos doar pe drumuri cu restricţii de tonaj chiar şi de 3,5 t. Puţin îi pasă companiei Romsilva că cei care au exploatări forestiere nu pot transporta lemnul decât încălcând legea şi distrugând drumurile publice, autorizaţiile se dau pe bandă rulantă.
Un exemplu de dispreţ total faţă de legi şi de drumurile nemţenilor este depozitul de masă lemnoasă din Pângăraţi – Ocolul Silvic Vaduri, care are două căi de acces: una pe care nu o foloseşte, ce dă la drumul naţional, unde nu sunt probleme la limita de tonaj, şi alta, cea folosită zilnic, la capătul unui drum cu limită de tonaj de 7,5 t, pentru a cărui asfaltare oamenii din Pângăraţi au aşteptat două generaţii.
Ce exemplu mai elocvent de lipsă de respect din partea Romsilva poate fi decât exemplul de mai sus?

Acest stat în stat, Romsilva, a început de mult să sară calul, de pe vremea când aproba exploatări forestiere pentru Omar Hayssam, dar uşor, uşor ne vom ocupa să scoatem la lumină adevărata faţă a Romsilva.


I. R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. dan spune

    Pe sectorul Bicaz Poiana Teiului trec necontenit autotransportoarele incarcate pana la refuz . Masinile lui Bezim sunt incarcate de le paraie osiile. Ce ITRSC , ce politie . Toti sunt informati si daca apare cineva au statii si trag pe dreapta si gata.
    Foarte curioasa este situatia de pe DJ 155 f Durau – Bicaz distrus totalmente si iremediabil ,drum inchis circulatiei publice unde ieri masinile mafiei lemnului din , carau de zor cu stirea probabil a Consiliului Judetean de vreme ce limitatoarele esrau coborate!!!!!!
    Admin lamureste-ne si pe noi drumul poate fi inchis cu exceptia transportului de material lemnos? Care sunt sanctuinile pe care ar trebui sa le aplice autoritatile( minus Parcul National Ceahlau care a deschia limitatorul de tonaj acum cateva luni pana cand unchiul Directorului Gavrilescu, primar in zona si propriatar la EXPODAN SRL a terminat de scos cei 8000 mc.

  2. DOR spune

    ASTA NU REPREZINTA O PROBLEMA ROMSILVA UNDE A STRICAT A REPARAT POATE CHIAR INZECIT DAR DACA TOT SUNTETI PE UN SUBIECT SENSIBIL IA URMARITI CARAVANELE DE CAMIONE INCARCATE CU PIATRA CARE FAC NAVETA TARCAU ROMAN SI SA VEZI ACOLO TONAJ ALEA NU LE CANTARESTE NIMENI TOATE AU NR CU DXL SI CULOARE POLITICA .

  3. cititor40 spune

    Cred ca scriem si vorbim in van:MAFIA LEMNULUI ESTE EXTREM DE PUTERNICA! Mergeti pe Bicaz-P.Teiului,Petru Voda,P.Teiului -Borca,Bicaz-P.Neamt,P.Teiului-Tulghes,Bicaz-Durau(axial)!!!!!Cat plateste Holcim ,pt.ca Bicaz P.Neamt este varza.Nu inteleg dece nu se reactiveaza trans.pe F.C. A CIMENTULUI ,cu pct.de descarcare si incarcare la halta Roznov sau Savinesti,ar fi loc pt.silozuri,masinile nu ar mai tranzita atatea localitati!Sunt multe solutii,plateim atatia „ganditori” in guvern sa faca ce?Referitor la lemn sunt alte solutii,sa le dea cei ce sunt plati pt.asta,personal stiu ce ar trebuie facut,nu este simplu,dar ne scuteste de multe!

  4. legio spune

    Sa urmariti traseul Hanul Ancutei-Tupilati -Piatra Neamt, sa vedeti niste basculante 40-60 tone incarcate cu pietris si circuland pe temperaturi de 35-40 grade. Imaginati-va cam cat va rezista acest traseu, mi-aduc aminte ca inainte de asfaltare PN-Roman ,in Turturesti erau niste santuri in asfalt de nu puteai vira ,din cauza temperaturilor inalte la greutatea si viteza acelor basculante asfaltul moale se ducea dracului. Se pare ca un ,,anumit ” om de afaceri din P N ,il cam doare undeva de starea drumului si inclusiv drumarii si ,,organele” au primit interdictia de a opri aceste basculante .

    1. zbeng spune

      Cata dreptate ai, si cand ne gandim cat de greu s-a refacut acest traseu Hanul Ancutei- Girov.. Dar cine sa se sesizeze cand miza economica e atat de mare.. balastierele de pe Moldova functioneaza la maximum.. Nu retin sa fi vazut vre-odata ISCTR-ul pe traseu. Nu e nimeni impotriva transportului greu, dar limitele de tonaj trebuie respectate..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate