Dezbatere PNL: Şcoala nemţeană 2020 – Tendinţe şi perspective

1

Joi, 26 mai, la Consiliul Judeţean Neamţ, Sala „Calistrat Hogaş”, Partidul Naţional Liberal Neamţ a organizat dezbaterea „Şcoala nemţeană 2020-Tendinţe şi perspective”. La dezbatere au participat cadre didactice din județul Neamț, simpatizanți ai PNL, reprezentanți din conducerea organizației PNL de la Neamț: Gabriela Banu, președinte OFL Neamț, Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț, Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, precum și reprezentanți ai sistemului de învățământ ca prof. Daniel Oniciuc, prof. dr. univ. Constantin Rusu și istoricul Liviu Brătescu. În public s-au regăsit deputați și senatori de Neamț: Vlad Marcoci, Eugen Țapu, precum și alți reprezentanți de seamă ai PNL Neamț, candidați pe listele pentru CL și CJ Neamț la alegerile locale din 5 iunie.

Cei menționați au luat cuvântul pe rând, au semnalat o serie de probleme din sistemul educațional și au încercat să contureze soluții în acest sens. Unii profesori au adus la cunoștința celor prezenți câteva dintre situațiile îngrijorătoare cu care se confruntă cadrele didactice și elevii din Neamț, având speranța că se va ajunge, totuși, și în județul nostru la un nivel civilizat de realizare a procesului educațional: transport decent, condiții bune pentru studiu, alimentație corespunzătoare, sprijinire în asimilarea de cunoștințe, oferirea unor perspective de angajare și integrare socială după finalizarea studiilor pentru elevi, salarizare motivantă pentru cadre didactice etc.

Primarul Dragoș Chitic a amintit de programul Piatra-Neamț 2020 în care sistemul de educație este prioritar, alături de sănătate și cultură și a accentuat necesitatea implementării unui sistem de învățământ dual. De asemenea, domnia sa a menționat că există un compartiment specializat la nivelul primăriei legat de sistemul de educație din Piatra-Neamț care supervizează și coordonează acțiuni de îmbunătățire a sistemului de educație din municipiu, pornind de la creșe până la o potențială universitate de stat.

O societate în care oamenii sunt educați este o societate care se poate dezvolta. Consultările cu oamenii care desfășoară efectiv educația sunt foarte importante. Așa putem afla unde trebuie să intervenim și cu ce trebuie să intervenim pentru a schimba lucrurile în bine. Anul trecut, la Primăria Piatra-Neamț au avut loc două întâlniri cu directorii unităților de învățământ, întâlniri foarte importante din care noi, ca reprezentanți ai administrației publice locale am înțeles cu ce probleme vă confruntați, ce nevoi aveți, ce trebuie să facem noi pentru ca sistemul educațional din Piatra-Neamț să funcționeze mai bine. În urma întâlnirilor a rezultat o propunere foarte interesantă: Universitate de stat în Piatra-Neamț. Sunt câțiva pași care s-au făcut deja, vor urma și alți pași și cred că putem realiza acest proiect în orașul nostru.”, a declarat primarul de Piatra-Neamț, Dragoș Chitic.

De asemenea, președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, a punctat o serie de aspecte importante legate de sistemul de învățământ din județul Neamț:

Vom duce spre îndeplinire apropierea elevilor de școală. De asemenea, dorim reanalizarea și reorganizarea procesului de formare profesională. Învățământul dual este un model de succes, aplicat și dezvoltat în două județe: Brașov și Sibiu. De ce nu ar putea fi și în Neamț? Vă spun că se poate. Proiectul Neamț 2020 urmărește nevoile elevilor, calitatea educației și oportunități de dezvoltare. Vom avea în vedere promovarea cadrelor didactice și mai ales a elevilor, precum și dezvoltarea unui centru de excelență în IT în Neamț.”, a declarat Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL pentru funcția de președinte al CJ Neamț.

Mai multe detalii puteți urmări în materialul video.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nina spune

    Învățământul dual este una din prioritățile strategice ale Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Vezi pe site-ul http://www.edu.ro la Priorități strategice: P-2 L-1 cod inițiativă K – 05 și nu o mare descoperire și viziune a celor ce au prestat aici. Bieții directori au răspuns chemării lansate prin plicurile cu invitații ”găsite” în cancelariile școlilor!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate