Declarații uluitoare ale unui pasager din microbuzul implicat ieri într-un accident pe ruta Piatra-Neamț – Agapia

5

În articolul de ieri, Microbuz cu pasageri, accident la limita unei adevărate tragedii , am prezentat, cu sprijinul colegilor de la ziartarguneamt.ro, un accident produs într-o curbă deosebit de periculoasă de pe DN 15C, între comunele nemțene Crăcăoani și Bălțătești, accident în care a fost implicat un microbuz cu pasageri.

Deși, oficial, potrivit polițiștilor rutieri, în microbuz se aflau doar 4 pasageri, unul dintre călătorii care se afla în mijlocul de trasport în timpul producerii accidentului a declarat că în realitate erau mai mulți, între 7 și 8. Cauza accidentului se pare că este o manevră riscantă a șoferului, care a încercat să închidă ușa microbuzului din mers.

”S-a ridicat să închidă ușa și în loc să apese pe frână a apăsat pe accelerație și ne-am dus în copaci.  A rupt doi copaci, malul respectiv. Mai aveam nici jumătate de metru, o roată era în gaură. ”, a declarat pentru ziarpiatraneamt.ro martorul.

De asemenea, martorul reclamă viteza crescută cu care circula microbuzul și faptul că a durat mult timp până când șoferul a oprit motorul după impact, existând riscul de explozie, întrucât mirosea puternic a fum. Cercetările sunt în derulare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât au existat persoane accidentate în urma impactului.

Urmăriți mai jos declarația completă a martorului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Trolebuzistu spune

    Majoritatea va pricepeti la politica, football, si multe altele si fireste cunoasteti, stiti si criticati insa cu siguranta habar nu aveti cate pedale are autoturismu pe care il conduceti, multa sila …
    Insa dintre voi e cinea care are habar cum se dau traseele si ce spagi se dau celor care decid soarta transportului din neamt? oare aveti habar de cum arata infrastructura din neamt care duce la deteriorarea precara a autoturismelor

  2. Lucia spune

    Majoritatea șoferilor. de. microbuz. vorbesc. La. telefon. se. intrec intre ei pentru. a prinde trasee

  3. Mihai spune

    Atunci când un trasportator angajează un sofer il testează,il instruiască,il controlează ?Cum se poate ca in trafic sa vorbească la telefon atâția soferi si sa nu fie trasi la răspundere ? E una din principalele cauze ale accidentelor….

    1. Mihai spune

      Bine punctat, sa îi vezi în oras Cum vorbesc la telefon conduc și își numără incasarile (bani), sunt criminali efectiv. M-am certat cu unul pe subiectul ăsta, el vinovat, el cu gura mare și ce vocabular….

    2. Nanu spune

      Pai cum sa nu se intample ,cand conducatorul auto respectiv ,ieri a luat permisul si azi conduce,autocarul,autobuzul,microbuzul,taximetrul, si are in volanul si ,,reflexele ” lui viata atator calatori. Se vede din statistici cam ce ,,minuni ”se intampla la transportul de calatori . Cum este posibil sa dai pe mana unor incepatori fara reflexe formate ,fara experienta la volan, viata unor oameni? Acestia cred ca daca au platit niste asa zise ,,ATESTATE” si alea obtinute dupa niste ,,cur suri” facute aiurea ,fara nici o eficienta,bune numai ptr grupurile acelea care au obtinut niste aprobari sa-si umple buzunarele ,pe spinarea unor bieti oameni ! Cu niste timp in urma ptr ca un conducator auto sa aiba dreptul de a transporta persoane erau niste criterii; ptr taximetru 3 ani vechime la volan ,ptr autobuze si microbuze 5 ani experienta iar ptr autocare 7 sau 10 ani vechime la volan ,cam asta este situatia !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate