Conducerea CJ Neamţ, supărată pe nerealizarea planului investiţional la Spitalul Judeţean

5

Lucrările pentru realizarea noului Bloc Operator şi cele de reabilitare a Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ au înregistrat întârzieri semnificative şi nejustificate, după cum susţine conducerea Consiliului Judeţean Neamţ, motiv pentru care a solicitat conducerii unităţii spitaliceşti să explice cum s-a ajuns în aceCA - SJUastă situaţie.
Pentru a se cunoaşte clar cum stau lucrurile, a avut loc o şedinţă a membrilor Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în cadrul căreia managerul Ioan Lazăr a avut de răspuns la întrebările adresate. Managerul spitalului a ţinut să precizeze că întârzierile au apărut ca urmare a birocraţiei din sistem, a întârzierilor cu care s-au făcut licitaţiile şi a neonorării contractelor încheiate cu firmele furnizoare de aparatură medicală pentru noul Bloc Operator. Vinovată a fost arătată ca fiind şi firma care ar fi trebuit să asigure reabilitarea Secţiei Pediatrie, care la sfârşitul anului a dat lucrarea în subantrepriză, către alţi prestatori. Membrii CA nu au fost de acord cu răspunsurile primite, reproşându-i managerului dezinteres în realizarea planului investiţional şi l-au acuzat de faptul că nu a informat Consiliul Judeţean Neamţ despre problemele cu care se confruntă, pentru a se interveni la momentul oportun, pentru urgentarea procedurilor.
„Pentru lucrările de la Blocul Operator din clădirea unde funcţionează Nefromed, bugetul a venit în luna februarie 2015 şi de atunci se putea da drumul la achiziţii. Spune doctorul Lazăr că a fost nevoie de o modificare de proiect, cu lucrări suplimentare de 2,3 milioane de lei, dar nici pentru asta nu s-a făcut nimic. Este incredibil cum s-au putut pierde atâţia bani, prin lipsă de implicare! Pentru Blocul Operator, Ministerul Sănătăţii a alocat anul trecut 4,235 milioane de lei şi s-au consumat doar 1,172 milioane de lei. S-au pierdut 3,063 milioane de lei, în condiţiile în care peste tot se vorbeşte despre lipsă de finanţare ori de alocări financiare foarte mici! La noi au fost bani, dar ce folos… Pentru modernizări la Secţia Pediatrie, Ministerul Sănătăţii a alocat 900.000 de lei, iar Consiliul Judeţean, 100.000 de lei. Din fondurile de la minister nu s-au utilizat 338.000 de lei. Consiliul Judeţean a prevăzut şi dotări cu aparatură medicală în valoare de 1,266 milioane de le, dar nici această sumă nu a fost consumată integral. A rămas o nerealizare de 102.000 lei. Este greu de crezut că s-a putut tolera aşa o situaţie! Mai aşteptăm nişte precizări de la directorul spitalului, dar la cum stau lucrurile acolo, se impune luarea unor măsuri radicale, pentru că treaba nu e în regulă. Din păcate, orice am face, banii pierduţi anul trecut nu mai pot fi recuperaţi. Vor fi nişte alocări anul acesta, de la CJ, de la minister, dar situaţia porneşte de la zero, nu se mai poate recupera nimic din ceea ce spitalul a avut «în mână» şi i-a dat drumul“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. carla spune

    Conducerea este suparata pentru ca pierde osciorul.
    Daca erau transparenți nu trebuia sa le fie frica.
    Banii de la CJ sunt banii noștri .
    Dr Andrița ,Lazar, ciobanu trebuie înlăturați din comisii, CA, consilieri .
    Rușine Rușine Rușine .

  2. Constantin-Florin Roca spune

    Daca managerul Spitaluui Judetean Ioan Lazar are oglinda acasa si dinsul nu este afectat de vreo afectiune tip scolioza sau spondiloza care sa-i fi afectat coloana vertebrala ar trebui urgent sa-si depuna in scris demisa ,este valabil doar in cazul in care stie sa scrie.
    Beneficiaza si de prezumtia de nevinovat precum Fecioara Imaculata si tot ar trebui sa-si dea demisia in scris si sa tipe cat il tin plamanii ,urmat de ruperea hainelor de pe dumnealui si sa enumere numele persoanelor care l-au impiedicat .
    Nu in ultimul rand sa uitam pe reprezentantii Consiliului Judetean care sunt membri in CA in frunte cu d-ul Dan Constantin si sa-i multumim prin mai multe strangeri a manii in menghina,pentru aportul si interesul sau personal la ducerea de rapa a acestor proiecte cu finantari de acesta data,dar pierdute.
    Drept multumire sa cerem expres Consiliului Judetean sa desemneze aceasi echipa de Consilieri in CA la Spitalul Judetean pe viata ,asa drept multumire generala a cetatenilor ca tot veni vorba de alegeri si nu de alta dar sa stie lumea cui sa puna stampila si mai ales unde!

  3. Stefan spune

    Pai domnul Dan Vasile Constantin si alti „corifei” au administratiei locale sunt in Consiliul de Administratie al SJN, deci cunosteau -sau puteau afla macar lunar -ce se intampla acolo!Nu este exclus ca o parte din „blocaje” sa fi aparut tocmai din contradictiile de interese intre administratori …

  4. legio spune

    Conducerea CJ este atat de suparata ,ca a inceput sa planga cu lacrimi de crocodil si toata conducerea intra in greva foamei si nu va mai participa la nici un zaiafet.

  5. FLORIN spune

    Toata lumea stia de afacerile si licitatiile trucate de la spital si interesele de acolo.

    Toata lumea.

    Este un motiv pentru care acest judet/oras a ajuns o rusine in Moldova.

    Prima cauza este ca cei care au condus acest judet/oras in ultimii 10 ani au avut un singur scop:SA FURE.

    In rest nu i-a interesat absolut nimic.

    Mizeria de Spital Judetean este doar un exemplu de hotie,incompetenta si lacomie dusa la extrem.

    O alta cauza este indolenta acestei populatii indobitocite de manele care nu iese in strada pentru a da jos toate lichelele care isi bat joc de acest oras.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate