Colegiul Naţional „Petru Rareș” a sărbătorit 148 de ani de existență

0

Elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Petru Rareș” au organizat, în perioada 23-27 noiembrie, o serie de activităţi prin care au fost aniversaţi cei 148 de ani care au curs de la înfiinţarea prestigioasei instituţii de învăţământ.

Punctul culminant al acestor manifestări a reprezentat-o întâlnirea de suflet care a avut loc astăzi, 27 noiembrie, în Sala de festivități a colegiului, la care au participat foști și actuali profesori, elevi, alături de invitați deosebiţi, reprezentanţi ai autorităților și ai Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț.

  • Colegiul Național „Petru Rareș” este locul în care profesorii au desăvârșit tradiția de a fi modele pentru tânăra generație, sprijinindu-i în activitățile lor școlare și extrașcolare. Performanța este oglinda acestei unități de învățământ.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat, interpretat cu multă emoţie de eleva Mara Apetrei,  după care pe scenă a urcat directorul Colegiului Naţional „Petru Rareș”, prof. Grigoruță Oniciuc, care a vorbit, în câteva cuvinte bine alese, despre calitatea educaţiei care se face la Rareş.

„ La Rareș discutăm în verbe, pentru verbul dă sens și acțiune oricărui gând pe care îl rostim. Aici se învață, se muncește, ne adaptăm, ne dezvoltăm abilitățile, excelăm pentru a forma oameni onești, oameni cinstiți, oameni educați care să facă față unei societăți mereu în transformare.[…] Oricare vor fi vremurile, de un lucru sunt convins, la noi vor veni cei mai buni copii, care vor găsi aici pe cei mai buni profesori, pentru ca împreună să dea sens şi valoare acestor verbe. La mulţi ani!  , a menționat profesorul Grigoruță Oniciuc.

 

 

 

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate