Cetatea Neamț atacată din interior

2

cetatea-neamtului-panoramaDe ceva timp am tot primit semnale că se întâmplă lucruri deosebit de urâte la Cetatea Neamț și la Casa lui Ion Creangă fapt pentru care am făcut demersurile necesare documentării subiectului și mai ales rezolvării problemei.
În acest sens vă oferim o parte din raspunsul Complexului Muzeal Judeţean la problemele sesizate de noi, parte care se referă la măsurile luate.

9/4/2014 8:57 AM, Complexul Muzeal Judetean Neamt Muzeul de Istorie
Pentru eliminarea problemelor, avem în vedere următoarele:
– detaşarea temporară a salariaţilor care se ocupă cu distribuirea şi controlul biletelor de intrare, dintr-o unitate în alta;
– realizarea permanentă a unor controale inopinate în unităţile muzeale din Tg. Neamţ;
– verificarea de către serviciul contabilitate al instituţiei a gestiunilor la intervale de timp cât mai apropiate;
– controale cât mai dese ale biletelor de către şeful de secţie;
– înregistrarea în casieria instituţiei a sumelor rezultate din fântânile muzeelor;
– mărirea capacităţii de stocare a înregistrărilor video şi modernizarea turnichetului de la Muzeul Cetatea Neamţ;
– montarea unei aparaturi de supraveghere video şi a unui turnichet la Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Humuleşti.

Dr. Ciprian Dorin-Nicola
Director adjunct

În urma documentării realizate de noi opinăm că în primul rând la Complexul Muzeal Județean ar trebui să se termine odată cu șmecheria denumită generic ”concediu medical” în spatele căruia actualul director general se tot ascunde și își aranjează ploile manageriale prin telefoane date subordonaților.
De asemenea considerăm că la Târgu Neamț treaba cu muzeele a ajuns să fie un fel de afacere de familie a unora și poate ar fi cazul ca Cetatea și casele memoriale să treacă înapoi în administrarea primăriei iar muzeografii sau muzeografele care emană halenă alcoolică să fie dați afară.
Nu în ultimul rând apreciem că nu se va putea produce schimbări esențiale în acest sector de activitate până ce ”dinozaurii” nu vor face loc noii generații și până ce posturile nu vor fi ocupate în urma unor concursuri reale cu evaluări periodice la fel de reale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. vio spune

    de ce tot ce avem de valoare si frumos distruge ti si zic asta celor ce fac totul comercial fara sa gindeasca la valoare???????????? de ce admite ti oameni in functii ce nu i reprezinta ne fac de ras si profita?????????????

    1. feraru marcel spune

      Ave ti drepta te 100%, iar comentari ul d-vs denota un spirit civ ic deose bit. Te rugam violeta sa ne mai scri or i de cate or i a i ocazia. Puneti in valoare ideile !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate