Bumerangul cu ”prețul apei” lovește năpraznic

2

Timp de aproape 3 ani de zile, politicieni și alte persoane ”interesate”  au dezbătut sub toate formele posibile problema prețului apei la Piatra Neamț, arătând în continuu cu degetul spre PSD ca element de control asupra tarifelor impuse de Apa Serv la apa1nivelul județului Neamț. Desigur că PSD-ul nu avea nicio putere locală de a schimba prețul apei iar cei care contestau acest lucru spuneau în continuu că dacă PSD conduce, PSD să micșoreze prețul.
Aceste discuții populiste au fost purtate întotdeauna de oameni care, în marea lor majoritate, știau că nu se poate scade prețul la apă pe plan local și chiar pe asta mizau încercând prin aceste dezbateri să scadă valoarea electorală a social democraților nemțeni.
Iată că acum tot discursul care ar fi trebuit să lovească în PSD-ul nemțean s-a transformat într-un bumerang, căci guvernul PSD reduce TVA la apă de la 20% la 9%, deci de la 01.01.2016 prețul la apă la Neamț va fi mai mic cu 11%. Să spui trei ani de zile că apa e prea scumpă și să vină PSD să o ieftinească e cel mai frumos cadou electoral pe care puteau să îl primească social democrații nemțeni.
Suntem foarte curioși totuși cum vor reuși politicienii nemțeni, atât de stânga cât și de dreapta, să țină prețul redus la apă fără să piardă cele 150 milioane de euro care trebuie să vină pe noile investiții în apă/canal.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Sergiu spune

    Pe cat punem pariu ca apa nu se va ieftini nici dupa scaderea tva-ului? Nu aveti emoticoane, altfel as fi pus unul cu zambet amar…
    Sigur se vor gasi motive pentru cresterea pretului efectiv, la care adaugand tva de 9%, pretul sa fie ori la fel, ori mai mare.

  2. xx spune

    Daca cofinantarea proiectelor cu finantare europeana ar fi asigurata de bugetul consiliului judetean cum se intimpla in multe alte locuri nu s-ar fi ajuns la aberantele preturi la apa.Totul a plecat de la Vasile pruteanu cind era presedinte al consiliului judetean care ,sa-si faca rezerve de bani sa aiba de unde fura cu toata gasca lui a trecut cofinantarea pe vechii consumatori,adica sa se faca extinderea retelelor de apa in orase dar si la tara pe bani europeni cu cofinantare da la prosti.Sa platim noi sa la traga apa celor ce nu au

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate