Bucătăria de la Spital – Cel mai groaznic și bine păzit secret din Piatra-Neamț

23

De ani de zile ne chinuim să pătrundem în bucătăria de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Cu mare greutate am reușit acum câțiva ani să facem o poză, dar doar într-o încăpere pregătită în prealabil. Iată că după zeci de ani în care nimeni nu a putut să le arate nemțenilor ce este în această bucătărie, cu ajutorul domnului Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, și al managerul Spitalului de Urgență din Piatra-Neamț, domnul Liviu Negelschi, am reușit să pătrundem misterele celui mai bine păzit secret. Nu vă ascundem că președintele Consiliului Județean și managerul spitalului și-au cam pus mâinile în cap când au văzut ce moștenire au primit de la cei care au administrat înainte spitalul. Ce am găsit în bucătărie? DOAMNE FEREȘTE!

condens-bucatarie geamO mână de oameni dedicați fac eforturi supraomenești să țină în condiții de funcționare cea mai dubioasă bucătărie pe care am văzut-o vreodată la o instituție de stat. Dacă cei care răspund acum de bucătăria spitalului nu ar munci ca nebunii și nu ar steriliza, spăla, dezinfecta și nu ar fi organizați ca la armată, bucătăria spitalului ar fi produs mai mulți bolnavi decât toate bolile din județ la un loc. Este o minune cum de nu s-a scăpat situația de sub control. Pe toți pereții curge în continuu condensul care spală tavanul mizerabil, țevile ruginite și pereții îmbâcsiți. Oare cum pot lucra acei oameni în astfel de condiții, cu o asemenea umiditate și cu o aerisire care nu face față sau nici nu mai funcționează? Personalul de la bucătărie este obligat să deschidă geamurile ca să nu moară sufocat. Bucătăria e la subsol, deci geamurile direct la nivelul solului și ce intră prin ele se depune pe condensul de pe pereți… Dumnezeu cu mila.
condens-perete-bucatarie

Mașinăriile care se folosesc la tăiat zarzavaturi sau la tocat carnea nu ar fi acceptate nici măcar pentru pregătirea mâncării la o fermă unde se cresc porci. Utilajul folosit pentru pregătit zarzavaturile are cel puțin 50 de ani de când trebuia casat și cel în care se toacă bucățile de carne arată ca o invenție făcută în garajul unui pensionar care are un aparat de sudură și un flex.

masini-bucatariespital

Deasupra zonei unde fierb oalele cu mâncare pentru bolnavi e un fel de crescătorie de microbi, un incubator de bacterii, o mizerie de neimaginat. Ce curge de acolo peste oalele cu mâncarea pacienților nici nu vreau să îmi imaginez, dar sigur aș prefera să mănânc de prin copacii din grădina spitalului decât de la bucătăria acestuia.

tavan-bucatariespital

Mesele pe care se prepară mâncarea pentru bolnavi au început să dispară mâncate de rugină. Da, am scris corect. Nu sunt doar ruginite, ci efectiv au dispărut bucăți din ele, mâncate de rugină. Și tarabele din târg de la Roznov sunt mai bune decât acest mobilier din bucătăria spitalului.

mobilier-spital

Gresia pe jos e crăpată și rosturile pline de depuneri ciudate, instalația electrică dezmembrată. La țevile și instalațiile sanitare rugina a pătruns prin cele 20 de straturi de vopsea date succesiv în ultimii 30 de ani și așa mai departe…

Singurul lucru bun legat de această bucătărie este că noul manager nu mai vrea să ascundă gunoiul sub preș și împreună cu Consiliul Județean, sponsori și toți cei care vor să pună umărul, lucrează la un plan de reabilitare urgentă a spațiului în care se pregătește mâncarea bolnavilor.

Un gest de mare curaj din partea celor care răspund acum de spital să arate adevărul, cum, de asemenea, e un mare curaj să își ia o asemenea moștenire pe cap, căci veți fi mirați dar sunt probleme și mai grave decât cele de la bucătărie, dar le vom prezenta în alte articole.

Din păcate, zeci de ani pietrenii au fost mințiți pe față de conducerile Consiliului Județean, împreună cu cele ale spitalului și desigur cu ajutorul unei mari părți din presa locală care a aplaudat tot felul de investiții inutile pe la spital, ascunzând adevăratele probleme.

Ani de zile, politicieni nesimțiți și jurnaliști mincinoși ne-au contrat, și v-au mințit pe dumneavoastră, spunând că la spital totul este în regulă și trebuie doar un tomograf, renovări de fațade și multe alte lucruri de la care au furat în neștire toți nenorociții și au plătit tăcerea multor jurnaliști. Ani de zile am auzit cu toții cum la spital e numai lapte și miere, iar noi de la ziarpiatraneamt.ro vrem să stricăm imaginea acestei unități sanitare. Ani de zile ni s-a spus că totul e pregătit pentru acreditare și clasificare, că nu e mizerie, nu sunt microbi și medicii nu iau șpagă.

Să îi vedem acum cum comentează conținutul acestui articol toți cei care îl pupau în fund pe fostul manager și îi făceau ode prin presă spunând că e prea bun ca să fie schimbat, pe toți cei care spuneau că spitalul e gata de acreditare, că tot ce mai e nevoie e un tomograf, în rest e bine totul. Comentați acum, lichelelor… Și încă nu am arătat tot ce s-a ascuns la acest spital… mai urmează …

Iosub Robert

P.S.: Documentarea acestui articol a fost facilitată de domnul Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, și de managerul Spitalului de Urgență din Piatra-Neamț, domnul Liviu Negelschi, care au decis pentru prima oară în istoria spitalului din Piatra-Neamț că asemenea lucruri nu mai trebuie ținute secrete, ci trebuie arătate și, mai ales, rezolvate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
23 Comentarii
  1. Dr. Gheorghe Plesea spune

    Peste tot aproape e la fel, ma intriga faptul ca unii imbecili ca „domul dan” ori „duicu mariana” in comentariile lor, se iau de personalul tehnic (medical) al spitalului. Ce calitate au ei sa ne judece? Daca sunt ființe superioare de ce n-au făcut Medicina ca sa fie stâlpi de profesionalism ? Știu ei de imensul deficit de personal? O asistenta ca sa facă ce trebuie ar trebui „sa aibă motor” necum sa sprijine sau sa frece ce spun ei . Cum își permit tupeul sa judece medicii daca nu au habar ce inseamna medicina? La noi orice baba care mai are si un calculator da indicații pretioase la care „prostii de medici” nu s-au gândit. Pentru asa o populație de nivel sub african (nu toți) ar fi nevoie de școli de vindecători. La aia sa se trateze ! Avem la Borca o demna candidata de rector la asa o școala: „Tudorița ” .

    1. MIA spune

      Dle dr. Plesea, nu cred ca lucrati in Spital si nu cunoasteti cat personal exista acum, personal medical este cat trebuie, poate prea mult ( s-au facut angajari vai de capul lor de concursuri) si acum este si bine platit, este vorba de calitatea actului medical si comportament, are mare dreptate dna Duicu M.

  2. Mihaila A. spune

    Amintea cineva mai sus de externalizare. Sigur e foarte, foarte interesat prospatul sef de la TSD. Vom trai si vom vedea.

    1. marcel spune

      DL MIHAILA ! daca e vorba de Externalizari ! Sunt deja facute unele ,spre ex, la centrul de Dializa ,, Frezenius ,, de langa clinica PHEONIX , cei de acolo ,cel putin cei care vin numai ptr Dializa ,fara a trece prin SJN , Nu au fost Spurcati cu Mancarea preparata , elaborata in bucataria de acolo ! si Culmea externalizarea e Facuta la o , cu o Firma din CITY ROZNOV ! placinta , Burger , sandvis si ce se mai da la Pacientii ,care trec pe acolo !

  3. marcel spune

    OK ! DL ARSENE a dat Sprijin , Girul ptr Investigatia Jurnalistica , Dar acum ceva timp , pana intr un an ,prin acea Bucatarie NU a Fost in CONTROL si Colega de partid a D lui Arsene , D na ARCAN EMILIA !? Uite aici e Cuiul lui Pepelea , asa cum spuneti si D vstra Am Fost Mintiti , dusi cu Presul si de aceea Oamenii si au pierdut increderea in Politicieni , Ptr ca Nu merge varianta ca Dl arsene a avut mai mult Curaj si Dna care e si ea Presedinte la organizatia de Femei ,a avut mai putin . Ar trebui sa faca o Conferinta de Presa , in care sa o invite pe Colega Arcan si sa SPUNA dumneaei , Cine a Santajato , ca tot se Poarta ,ca atunci cand a facut controlul , in perioada cu Demisia dr LAZAR , sa nu Prezinte Situatia Bucatariei SJN , i mi amintesc si de o POZA in Care aparea dansa cu pungile alea verzi de plastic in picioare ,alaturi de dr JUNCU ,in fata unui cazan , oale cum sunt cele de langa teava cu apa din clipul de acum ! Daca tot a facut Atunci POza de GRUP , trebuia sa Permita sa luati Cadre si din alte Unghiuri , pentru ca si atunci Trebuie sa fi FOST aceeasi STARE de FAPT , MIZeria , tocatoarele , rugina din mese , tevi ,etc , Toate astea Nu au aparut deacum 2 zile ! Sa avem Pardon .

    ADMIN: Nu prea avea Arcan ce sa facă …nu putea trece peste fostul director care veti vedea în curând ce a facut…

  4. domnu' dan spune

    Ceva care spune totul despre nivelul economic pe care l-a „atins”, in ultimii ani, frumosul nostru judet este ca SJU Piatra Neamt este cel mai mare angajator. Practic, in afara catorva oameni care chiar merita o soarta mai buna, proveniti din UPU, in majoritate, oricine a trecut prin zona poate constata ca exista batalioane intregi de asistente, imbracate-n trend si improscate cu toata sticluta de parfum, frecatoare de menta full-time, infirmiere nascute obosite, care sprijina ozonul cat e ziua de lunga, muncitori si instalatori numerosi, vizibili doar in zilele de salariu si alte forme de viata care n-au nicio obligatie de serviciu, nicio responsabilitate, nicio treaba. De aceea, gurile rele spun ca un job de premiant, la SJU, presupune usurarea pretendentului de cateva mii bunicele de euro. Sigur, in cazul in care postul respectiv nu se atribuie pe criterii dinastice.

  5. Katy Florescu spune

    sper sa nu fie doar gogosi electorale

  6. Trifescu Romeo spune

    Bravo încă o dată pentru domnul Arsene. Dacă o ține tot așa până la alegeri dă lovitura P.N.L.-ului!
    Rămâne de văzut dacă devine o obișnuință sau după alegeri se fâsâie totul!!!

  7. Motanul de pe acoperis spune

    INTREBATI CONSILIERII JUDETENI CARE AU FOST IN TOT FELUL DE CONSILII , COMISII SI COMISIOANE DAN CONSTANTIN ETC.

  8. MIA spune

    Ati avut curaj ca ati inceput cu Bucataria, mai aveti de cautat si veti mai gasi si altele, dar sa vedem cum terminati ce ati inceput ! (interesant ca ati inceput cu bucataria, vreo externalizare de servicii cumva, au incercat si altii) Poate treceti si pe la Chirurgie si prin Spitalul vechi !

  9. Mihaela Aursulesei spune

    Suunt muuulte semne de inrebare cu tot ce se intampla in Spitalul Piatra Neamt!

  10. Iulian Dochita spune

    Am devenit Africa Europei…

  11. IULIA spune

    SA-I TRIMITETI ACESTE EXCEPTIONALE INSTANTANEE SI TOVARASULUI xxxxxxxxxx!!!!!

  12. Romeo Gabur spune

    De acord cu dumneavoastră domnule, dar te rugăm să fiți la fel de ferm și să ne arătați și după, aceiași fermitate și profesionalism jurnalistic dacă domnul manager actual și domnul Arsene nu se țin de cuvânt cu noua modernizare a spitalului și modul uman cu care vor fi tratați și respectați ca și oameni pacienții spitalului,” sperând că nu veți deveni următorii ziariști care ascund adevărul „și după părerea mea sunt prea multe osanale aduse bunăvoinței domnilor actuali:manager sau președinte de consiliu județean, spun asta pentru că este normal si civic ca cineva să-și facă corect meseria fără să i se facă statui cum nici nouă celor ce muncim nu ni se fac, nici nu așteptăm să ni se facă.

  13. Alisa Sarateanu spune
  14. Magda spune

    Mda…bine ca se cer bani pt „catedrala mantuirii neamului” si pt. ” cumintenia pamantului” in timp ce in spitale mor oamenii din cauza microbilor…te duci la spital cu o boala si iesi cu 10…Romania lucrului bine facut!!!!😡😡😡

  15. Sescu Felix spune

    Peste tot e la fel..

  16. duicu mariana spune

    Cred ca acest articol prezinta doar o mica parte a „ruginii” din spital, nu numai „fizic” este ruginit ,ci si „moral” Poate noua conducere ,chiar interimara, se apleaca asupra modului in care sunt tratati bolnavii de catre unele cadre medicale, doctori, doar pentru ca au o diploma,dupa calitatea lor ca oameni, n-ar merita nici sa mature intr-un spital.Ajung sefi de sectii prin diferite mijloace, si, in acesasta calitate isi manifesta toate frustrarile si lipsa de profesionalism.Bine spune romanul”Fereste-ma Doamne de sluga ajunsa vechil pe mosie boiereasca” Pacat de munca celorlalti.Salutam initiativa dumneavoastra .

    1. Dr. Gheorghe Plesea spune

      Cocoana ! daca ai asa competente de ce n-ai făcut medicina ca sa fii deasupra tuturor doctorilor și sa-i trimiți la matura ?

      1. MIA spune

        Daca sunteti medic angajat al Spitalului, ce limbaj elevat aveti, tot inainte !!!!! tot asa si la privat ?

  17. Teofan spune

    E bine ca dl Arsene, caruia ii aduceti elogii si multumiri cu galeata v-a permis sa faceti materialul. Dar de cilegul dumnealui de partid – Vasile Dan Constantin nu spuneti nimic? Ca fusese agaman in ultimii ani. Dar de directorii PSD ai spitalului tot nik? Nu e voie?

    ADMIN: Chiar aș fi foarte curios si eu sa vedem ce au de zis cei care au fost inainte in Consiliul de Administratie al spitalului. Cu prima ocazie vom incepe setul de intrebari cu Dan Constantin

    1. xx spune

      Ati putea incepe chiar cu directoriatul dr Ghita necontrolat de nimeni si care a lasat o gaura de peste 200 miliarde la valoarea lor de atunci-se spunea sifonati pe la PDL

    2. RELU spune

      Vei primi 200 lei si……….ciocu mic !?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate