Bani de la Guvern pentru o familie din Neamț afectată de calamități naturale

1

O familie din județul Neamț, a cărei locuință a fost grav afectată de calamitățile naturale, va fi ajutată  financiar de Guvernul României pentru a-și reabilita casa în prag de iarnă.

Vestea bună vine de la București, unde astăzi, 22 noiembrie, Executivul a decis acordarea unui ajutor de urgență în valoare de 3500 lei pentru această familie de nemțeni.  Oameni loviți de natură,  care probabil nici nu sperau să-și repare casa înainte de venirea ninsorii.

Situația de necesitate în care se află familia a fost cauzată de fenomene hidrometeorologice periculoase (precipitații abundente, furtună), care au distrus în totalitate acoperișul locuinței, iar precipitațiile abundente s-au infiltrat în locuință.

Nu e singurul caz care primește ajutor de urgență din artea Guvernului. În total, s-a alocat suma de 250.800 de lei pentru sprijinirea a 70 de familii şi persoane singure afectate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Pe lângă familia din Neamț care va primi 3500 lei, celelalte ajutoare de urgență sunt repartizate astfel:

  • 87.300 de lei pentru un număr de 18 familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Botoșani, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea și Vrancea;
  • 160.000 de lei unui număr de 51 familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din județele: Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială.

Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul României.


Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. MARCEL spune

    BUNI Si astia treizeci si cinci de milioane vechi ,decat nimic , NUMAI ca la preturile actuale cu paralutele astea , Nu stiu daca pot sa si acopere casuta in totalitate , au avut Tigla , acum ar trebui sa puna BILKA ori LINDAB , Plannja care cu burlane , jgheaburi de scurgere si parazapezi nu se incadreaza in suma asta Asta daca mai punem si manopera ptr montare , daca nu si l pune in regie proprie , Unii ar putea sa se gandeasca si la varianta asta , NUMAI ca la astea Nu merge cu cuie , ferastrau si ciocan ca la acelea de dranita ori sita popular , daca era prin DOBROGEA mergea cu niste Stuf ,, BIO ,, mai ramanea rest si de un Ochii lui DOBRIN .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate