Alegeri ca pe vremuri la Partidul Socialist Democrat

3

alegeri-psd

Cel mai iubit fiu al PSD-ului, Liviu Dragnea, va primi duminică, 11.10.2015 voturile şi ovaţiile a peste 500.000 de social democrați înflăcărați, convocaţi la urne.
În cinstea alegerilor PSD, însăși natura a împrăștiat norii și duminică fi o zi cu soare, care demonstrează ce minunat este socialismul democrat!
În cincinalul viitor, programul-directivă cu care vine candidatul unic în fața alegătorilor prevede printre altele ”consolidarea creșterii economice bazate pe investiții și locuri de munca, asigurarea progresului social și reducerea sărăcii”. Acestea sunt noile deziderate cu care Liviu Dragnea vine în fața alegătorilor fără să uite  că orice creștere a veniturilor oamenilor muncii este strâns legata de dezvoltarea continuă a forțelor de producție și a nivelului general al societății.
Liviu Dragnea cheamă social-democrații la ”un dialog politic pentru asigurarea dezvoltării economice”. Cu toţii vedem poziţia fermă a întregului nostru popor condus de grandiosul Guvern PSD. Se impune să acţionăm cu întreaga răspundere pentru a respinge orice elemente negative care se opun construcţiei socialist-democrate din patria noastră. De aceea, alegerile interne PSD vor asigura condiţii de participare deplină a tuturor cetăţenilor ţării, a tuturor categoriilor sociale pentru a pune umărul la crearea cele mai largi posibilităţi ca, în cadrul democraţiei noastre muncitoreşti-revoluţionare, să dezbatem şi să soluţionăm, în deplina unitate, toate problemele privind viaţa, munca, bunăstarea întregii naţiuni, dar şi independenţa, suveranitatea şi integritatea patriei.

Liviolae Dragnoșescu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Razvan spune

    Dragnea, intrebat public de ce biserica are afaceri si nu plateste taxe, a raspuns: Nu am cunostinta ca biserica sa fi facut afaceri.

    1. legio spune

      Mi-aduc aminte cand mai erau rezultate la alegeri cu 99%, deci DraCnea ales la al catelea……congres !

  2. legio spune

    Ce este de mirare ,ca romanul daca il minti frumos si ii dai niste bice (nu cu parul)pe spinare ,ii mai dai si un pix si o sacosa ,te voteaza de-i sar capacele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate