Zone din Neamț, afectate de secetă

0

Instituţia prefectului judeţul Neamţ a centralizat şi transmis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o situaţie privind suprafeţele agricole afectate de secetă în sectorul vegetal, în vara acestui an.

„Această situaţie, de altfel complexă şi cu grad sporit de dificultate având în vedere documentele care stau la baza elaborării ei (solicitările producătorilor agricoli afectaţi, procesele verbale ale comisiilor locale pentru constatarea şi evaluarea pagubelor), va sta la baza fundamentării unui act normativ care, printr-o schemă de ajutor de stat pentru compensarea urmărilor fenomenelor meteo nefavorabile, va veni în sprijinul producătorilor agricoli care au avut pierderi de venit cauzate de fenomenul de secetă. În elaborarea lucrării am beneficiat şi de sprijinul specialiştilor de la Camera Agricolă a judeţului, care au stabilit gradul de afectare a culturilor, au verificat şi validat procesele verbale întocmite de comisiile locale pentru situații de urgență” a precizat prefectul Niculina Dobrilă.

În urma centralizării informaţiilor, în judeţul Neamţ 57 de unităţi administrativ teritoriale au estimat pagube provocate de secetă pe o suprafaţă totală de 50.420,49 ha, cu un grad de afectare cuprins între 30 şi 100%, la culturi precum: porumb (19.249,52 ha), floarea soarelui (9275,21 ha), soia (5063 ha), sfeclă de zahăr (2550,52 ha), cartof (192,12 ha), plante nutreţ (3174,2 ha), legume (86,9 ha), alte culturi în ogor propriu (426,3 ha), păşuni naturale (9652,18 ha), fâneţe naturale (726,5 ha), livezi (20,7 ha), vii (3,32 ha).

seceta

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate