Zona Lacul Roșu și Cheile Bicazului – dezvoltată în comun de județele Harghita și Neamț

0

Miercuri, 7 septembrie, la Piatra-Neamț vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Barti Tihamér s-a întâlnit cu Emilia Arcan și Elena Kuzmanovici, consilieri ai președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, în vederea stabilirii unei colaborări între cele două județe. Pe lângă aceasta, Barti Tihamér s-a întâlnit și cu vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Laurențiu-Amedeo Dulamă.

Județele Harghita și Neamț colaborează în vederea elaborării unei strategii comune, iar pe lângă investițiile din infrastructură se străduiesc să acorde o mai mare atenție zonei Lacul Roșu, Cheile Bicazului.

În cursul lunii octombrie va avea loc o nouă întâlnire, iar până atunci, din partea ambelor județe, se vor formula așteptările și identifica posibilitățile avute la dispoziție în vederea atragerii în zonă a fondurilor guvernamentale și celor europene. Cu ocazia acestei întâlniri, părțile s-au pus de acord ca pentru reabilitarea drumului național care conduce spre Lacul Roșu, cele două județe să se adreseze împreună autorității drumurilor naționale.

piatraneamtbartitihamer2016szept07

Sursa: ziarharghita.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate