Ziua Porților Deschise la IPJ Neamț

0

În contextul Zilei Internaționale a copilului – 1 Iunie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității Neamț împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier Neamț au organizat, astăzi, Ziua Porților Deschise la IPJ Neamț.
Astfel, 30 elevi din clasele primare au luat contact cu polițiștii rutieri, de la care au învățat reguli de circulație dar și situații în care aceștia pot fi expuși accidentelor rutiere. Polițiștii i-au angrenat pe copii într-un joc constructiv, cu ajutorul unui covor personalizat cu indicatoare rutiere.

Săptămâna trecută, sediul Inspectoratului de Poliție Județean a fost “asaltat” de 33 de copii, alături de cadrele didactice.
În sala mare de ședințe, polițiștii de prevenire le-au prezentat câteva materiale video și au interacționat pe teme privind siguranța rutieră și prevenirea victimizării acestora.

La finalul activităților cei mici au fost răsplătiți atât cu pliante informativ-preventive, legitimații de polițist pentru o zi, cât și cu posibilitatea de “ a testa funcționalitatea” rampei cu semnale optice și acustice de pe o autospecială de poliție rutieră.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate