Ziua Pompierilor din România, pe platoul de la Curtea Domnească. 174 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii (FOTO/VIDEO)

0

În data de 13.09.2022, la ora 13:00, pe platoul Curții Domnești, a avut loc ceremonialul militar dedicat Zilei Pompierilor din România. Pompierii nemțeni au comemorat 174 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.

Mesajul Inspectorului șef, Colonel Mitrea Mihai – Ciprian:

Astăzi, 13 septembrie 2022 comemorăm 174 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, moment care a rămas în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluției de la 1848. Doisprezece ani mai târziu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituia prima medalie militară românească Pro Virtute Militari, medalie care a fost gândită să-i răsplătească pe cei care au participat și s-au distins în bătălia cu trupele otomane care s-a purtat pe Dealul Sprii în data de 13 Septembrie 1848. Aprecierea din partea șefului statului pentru activitatea pompierilor se menține și în zilele noastre, un argument în acest sens fiind faptul că astăzi, 13 septembrie 2022, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, la Palatul Cotroceni, Președintele României a primit onorul de la pompierii care au desfășurat misiuni internaționale în acest an. Cu mândrie trebuie să spunem faptul că astăzi , la Palatul Cotroceni, vor fi prezenți și cei 10 pompieri din ISU Neamț care au participat la misiunea de stingere din Republica Franceză.

Selecționarea ISU Neamț pentru a participa la misiunile  internaționale de stingere a incendiilor izbucnite la fondul forestier,atât în Republica Elenă în 2021cât și în Republica Franceză în 2022 consider că reprezintă o formă de apreciere a profesionalismului instituției noastre. Consider de asemenea că seriozitatea cu care sunt abordate toate activitățile desfășurate de instituția noastră a condus la câștigarea etapei naționale a concursurilor cercurilor tehnico aplicative de elevi „Prietenii pompierilor” de către cercul de elevi ai Școlii Gimnaziale Girov. Acest cerc de elevi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Săbăoani, câștigătorul ediției precedente a etapei naționale a concursurilor specifice, au reprezentat România la Concursul Internațional al Pompierilor, organizat de CTIF în luna iulie în Slovenia.

Dincolo de aceste activități din afara granițelor țării noastre, în acest an, în continuarea misiunii de coordonare a activităților specifice de gestionare a pandemiei de SARS CoV2, ISU Neamț a cunoscut o nouă provocare instituțională, și anume: gestionarea afluxului de refugiați generat de războiul di Ucraina, prin identificarea soluțiilor de cazare și transport a acestora și ulterior de decontare a sumelor aferente cazării și hrănirii refugiaților la persoane juridice și la persoane fizice.

Acum, la ceas aniversar consider că se cuvine să amintim faptul că din dorința de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite cetățenilor județului Neamț, în anul 2022, an în care ISU Neamț va împlini 18 ani de existență, pompierii nemțeni au deschis un nou punct de lucru, în orașul Roznov. În acest mod a fost redus timpul de răspuns al autospecialelor de pompieri pentru cetățenii din 11 unități administrativ teritoriale.

La aniversarea Zilei Pompierilor din România adresez mulțumiri cadrelor militare în rezervă prezente la această activitate și adresez urări de succes în activitate voluntarilor ISU, membrilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”, membrilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență și nu în ultimul rând membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

La ceas aniversar, adresez mulțumiri tuturor pompierilor din ISU Neamț, pentru eforturile pe care le fac pentru îndeplinirea obiectivului principal al instituției: protejarea și salvarea cetățenilor! Pompieri nemțeni care au materializat tranziția de la lupta din Dealul Spirii cu oștirea otomană la lupta cu incendiile de fond forestier din Attica – Grecia respectiv Gironde – Franța. Pompieri nemțeni care de la ultima ceremonie de pe acest platou, din 13 septembrie 2021, și până astăzi, au executat 14000 de intervenții, o medie de 38 de misiuni zilnice, în slujba cetățenilor din județul Neamț.

La mulți ani, pompieri nemțeni!

Pe Platoul Curții Domnești din municipiul Piatra Neamț a avut loc un ceremonial militar și religios pentru avansarea în grad a ofițerilor și subofițerilor care îndeplineau condițiile de înaintare în grad înainte de termen, astfel:

  • trei ofițeri:
  • în grad de locotenent-colonel – maior Buruiană Ovidiu;
  • în grad de maior – căpitan Grancea Andrei
  • în grad de maior – căpitan Varganici Adrian.
  • un maistru militar
  • Demetercă Claudiu (Detașamentul de pompieri Roman);
  • patru subofițeri
  • în gradul de plutonier adjutant șef:
  • Asaftei Alin (Detașamentul de pompieri Roman)
  • Oprișan Ciprian (Detașamentul de pompieri Piatra Neamț);
  • Roșu Gigel (Detașamentul de pompieri Piatra Neamț)
  • în gradul de plutonier adjutant:
  • Bejinariu Vasile (Detașamentul de pompieri Târgu Neamț)

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate