Ziua Națională, sărbătorită în avans de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Piatra-Neamț

0

Ziua de 1 Decembrie este cea mai importantă zi a noastră, a românilor!

Chiar dacă sunt separați fizic, inimile elevilor și cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Nr.3 din Piatra-Neamț sunt în rezonanță cu această zi de mare însemnătate istorică, când înaintașii noștri și-au văzut un vis împlinit.

Unirea statelor române, încercată a se face de mai multe ori, s-a înfăptuit acum 102 ani, când românii de atunci au reușit înființarea României Mari. Sărbătorim la 1 Decembrie ziua țării noastre dragi, zi în care ne-am fi dorit să fim împreună la școală. Elevii noștri nu au uitat de acest mare eveniment al românilor și au pregătit numeroase materiale de prezentare în cadrul unui proiect al școlii „LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!”.”, a menționat doamna prof. Anişoara Oniciuc, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Piatra-Neamț.

Elevii au realizat prezentări Power Point, desene și au scris poezioare pe care le-au partajat pe platforma școlii, în timpul lecțiilor, purtând discuții referitoare la însemnătatea zilei de 1 Decembrie. Totodată, li s-au prezentat copiilor filmulețe documentare pe care le-au comentat împreună cu cadrele didactice.

Bucuroși de ceea ce au realizat, copiii și-au împărtășit, virtual, emoțiile, ideile și talentul de care dau dovadă. Ziua de 1 Decembrie 2020 să ne aducă tuturor sănătate, bucurii și împliniri sufletești! LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!”, a mai transmis doamna directoare Anişoara Oniciuc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate