Ziua Națională a României, sărbătorită în avans la Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești

0

Ziua Națională a României a fost sărbătorită miercuri, 29 noiembrie 2017, la Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești unde a avut loc o amplă activitate dedicată acestui moment deosebit de important pentru poporul român.
Ca în fiecare an, elevii au pregătit momente speciale pentru a marca această mare sărbătoare națională. În spiritul acestei sărbători și pentru a descoperi valorile morale ale poporului român: dragostea de țară, vitejia, bunătatea, sala de sport a școlii a fost animată de elevi, cadre didactice, părinți și membri ai comunității locale pentru a sărbători Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.

Activitatea cultural-educativă a debutat cu intonarea Imnului de stat al României, după care, d-na profesoară Vasilica Hotea a vorbit despre importanța și semnificația Marii Uniri de la 1918.

Dragostea de țară este cel mai frumos sentiment pe care îl poate simți ființa omenească. De aceea, școlarii din clasa I, coordonați de prof.înv.primar Alexandra Berea, au recitat cu emoție versuri închinate Marii Uniri.

Un scurt colaj de versuri au prezentat și elevii clasei a II-a, pregătiți de prof.înv.primar Elena Țăruș.

La Marea Adunare Națională de la Blaj, din anul 1848, zeci de mii de români au strigat în cor ”Noi vrem să ne unim cu țara!”. Urmând exemplul lor, un grup de elevi, îndrumați de d-na învățătoare Mihaela Crăciun, au recitat un grupaj de versuri pe această temă.

Școlarii mici dar inimoși din clasa I au pregătit pentru acest eveniment, împreună cu d-na lor învățătoare Andreea Nechifor, un frumos dans popular.

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!” s-a numit colajul de versuri patriotice prezentat de elevii clasei a III-a, îndrumați de domnul învățător Rareș Nicorescu.

Elevii clasei a III-a de la Școala nr.1, coordonați de d-na învățătoare Emilia Simion au recitat poezia ”Țara mea!„

”Treceți batalioane române Carpații” au strigat într-un glas elevii clasei a IV-a de la Școala nr.1, pregătiți de doamna învățătoare Maria Adiaconiței.

De asemenea, d-na profesoară Dana Cârnu a pregătit, împreună cu elevii care fac parte din corul școlii, mai multe cântece patriotice dedicate Zilei Naționale a României.

Patriotismul este un sentiment de dragoste şi devotament faţă de ţara şi poporul din care facem parte. Acesta este și crezul elevei Taisia Purcileanu care a prezentat două poezii create de ea și dedicate cu dragoste țării sale.

Un montaj de versuri, intitulat ”Țară de eroi”, au prezentat și elevii clasei a IV-a, îndrumați de d-na învățătoare Maria Popîrda.

1Sunt mândru că sunt român!” s-a numit momentul prezentat de elevii clasei a VI-a, pregătiți de d-na dirigintă Mădălina Ivanov.

”La mulți ani, Românie!” și ”Pui de lei” au fost poeziile recitate de elevii clasei a VI-a de la Școala nr.1, pregătiți fiind de domnul professor Relu Dumitrache.

La 1 Decembrie 2017 sărbătorim 99 de ani de la Marea Unire din 1918. Pentru acest eveniment, eleva Paola Scurtu, din clasa a VII-a de la Școala nr.1, a prezentat poezia ”Țăranul român”, pregătită împreună cu d-na dirigintă Alexandra Curbăt.

Povestea țărilor române unite au spus-o elevele clasei a VII-a, pregătită împreună cu d-na profesoară Mihaela Aparaschivei.

Mândria poporului român, rădăcinile noastre, se reflectă cel mai bine în dansul popular românesc, în tradițiile și obiceiurile noastre. Prin urmare, evenimentul cultural- educativ dedicat Zilei Naționale a României a fost încheiat de formația de dansuri populare a școlii noastre, coordonată de d-ra educatoare Ioana Leftică.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate