Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată la Biblioteca Comunală Borlești

0

Astăzi, 16 februarie, Biblioteca Comunală Borlești, împreună cu Asociația „Citim Împreună România” (CIR), inițiatoarea proiectului, și alte 80 de unități culturale și de în­vățământ din România,  au celebrat  Ziua Inter­națională a Cititului Împreună (ZICI), un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări și  organizat de către Lit World.

Ziua Internaţională a Cititului Împreună a fost sărbătorită prin sesiuni de lectură organizate în 80 de biblioteci, școli și librării din 29 de județe din România.
Biblioteca Comunală Borlești s-a aflat printre cele 80 de instituții care au dorit să promoveze cunoașterea prin lectură,  contribuind  astfel la creşterea unei noi generaţii de cititori.
„Astăzi a fost o zi specială, o zi de poveste. Am ales să citim  „Marele uriaș prietenos” o carte scrisă de Roald Dahl. Timp timp de aproximativ o ora liniștea a domnit în bibliotecă, se auzea doar glasul celui care citea. Cu toții am călători alături de Sophie și MUP pe Tărâmul Uriașilor.”, au declarat organizatorii evenimentului.

La această manifestare dedicată lecturii a participat și primarul comunei Borlești, Vali Puica, au menționat organizatorii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate