Ziua copilului, sărbătorită cu fast în centrele de plasament

0

Pentru a marca 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamț a organizat anul acesta în parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Neamț o serie de activităţi în cadrul centrelor de protecţie de tip rezidenţial.
Toţi copiii au fost sărbătoriţi prin organizarea de mese festive, vizite la grădina zoologică sau în parc, ieşiri la picnic, jocuri şi competiţii distractive, activităţi de recreere însă li s-a oferit şi oportunitatea de a-şi exprima talentul în teatru, muzică sau dans în cadrul unor programe artistice. Startul petrecerilor a fost dat încă de vineri, 27 mai, când peste 130 de copii din toate cele 6 centre din județ s-au întâlnit la Piatra Neamț pentru a se cunoaște mai bine și pentru a participa împreună la tot felul de demonstrații sportive, de concursuri și spectacole. Întâlnirile au avut loc la Centrele Ion Creangă și Elena Doamna din Piatra Neamț, copiii de aici fiind gazde ospitaliere pentru prietenii lor din centrele din Roman și Târgu Neamț. Împreună au asistat la demonstrații sportive făcute de micii luptători cu rezultate deosebite la competiții sportive dar au și cântat și dansat împreună.

Alături de copii s-au aflat mereu voluntarii Fundației Next Generation, care le-au oferit celor mici tot felul de suprize, creând o atmosferă de neuitat. De o petrecere de pomină au avut parte și copiii cu dizabilități de la Centrul Sancta Maria din Piatra-Neamț, aceștia concluzionând că a fost cea mai frumoasă zi a lor dintotdeauna.

„Ziua de 1 iunie este momentul cel mai potrivit de a oferi copiilor sprijin și dragoste. Este ziua care ne reamintește că ei reprezintă un dar neprețuit al vieții care trebuie ocrotit iar noi avem responsabilitatea de a veghea mereu asupra lor pentru a avea un drum lin și frumos în viață. Ziua copilului este o zi specială pentru toţi, o sărbătoare a copilăriei, care ne inspiră să dăruim celor mici emoţii, să ne implicăm în a le oferi un viitor plin de succese şi speranţă. Dragi copii, de ziua voastră, vă dorim din suflet să fiți sănătoşi şi mereu cu zâmbetul pe buze. Să vă bucuraţi şi sa creşteţi frumos. La mulţi ani!“, le-a urat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

La final, copiii au avut parte de o masă festivă, cu tort și prăjituri iar fiecare a fost răsplătit cu o diplomă oferită de DGASPC Neamț pentru „cei mai minunați copii“ iar cei care au luat parte la competiții sportive au primit diplome din partea Direcției Județene de Tineret și Sport Neamț.

Activitățile de 1 iunie au continuat și în zilele următoare în fiecare centru cu excursii, vizite la grădina zoologică, ieșiri la picnic, spectacole, toate culminând cu alte petreceri festive organizate pe 1 iunie, la care au fost invitați și părinții copiilor sau rudele apropiate.

Diploma 1

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate