Ziua comunei Vînători- Neamț, în cuvinte și imagini

0
Poiana ”Nucilor” răsună an de an de urări frumoase și gânduri alese, rostite cu emoție la microfon în cinstea Zilelor comunei Vînători- Neamț. Pădurea din împrejurimi vibrează la propriu de veselie, atunci când notele muzicale sunt eliberate cu putere din boxele uriașe, iar împreună cu ea, toți cei prezenți.

Cea de-a XIII-a ediție a Zilelor comunei Vînători- Neamț a onorat în mod special Centenarul Marii Uniri, marcat prin alocuțiunile susținute de către organizatori și invitați, deopotrivă.

Duminică, pe 19 august 2018, Dumnezeu a fost primul invitat de onoare la festivitate. Ca semne de mulțumire și cinste închinate Divinității, un sobor de preoți a oficiat slujba Te-Deum. S-au înălțat rugăciuni pentru realizările vânătorenilor de la mic la mare, care au mai umplut o filă din istoria comunei de la ediția precedentă până în prezent.

După momentul solemn și cuvintele de duh adresate de către invitați tuturor, onorați la zi mare au fost și îngerașii care s-au născut în intervalul dintre cele două ediții de sărbătoare, cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie – demne de toată admirația pentru performanța nunții de aur, dar și cei mai buni elevi vânătoreni, toți de nota 10 – cu felicitări!

Odată încheiate momentele emotive și lacrimogene (fără ”ajutorul” jandarmilor, prezenți și ei la eveniment, dar pașnici și prietenoși) distracția a prins avânt și și-a făcut intrarea prin glasurile minunate ale tinerelor talente locale. Evident, punctul culminant a bunei dispoziții a fost atins când a urcat Lidia Buble pe scenă…

Ziua comunei Vînători- Neamț în anul Centenarului a reușit să creeze o atmosferă de vacanță, de unitate și sărbătoare pe deplin fericită. Trebuie să spun că la asta a contribuit enorm și vremea frumoasă de afară care a ținut cu petrecăreții.

Însă, meritul real pentru reușita zilei aniversare a comunei Vînători-Neamț se datorează Adrianei Petrariu- primarul localității, și colaboratorilor, care și-au dat silința ca totul să fie memorabil.

Și dacă tot se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte, vă invit să vă convingeți cât de adevărată este zicerea și astfel să vă lăsați încântați savurând din priviri fiecare moment.

Viorela Gherasim

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate