Ziua comunei Agapia, pe-un colț de rai

0

agapiaZiua comunei Agapia din acest an, aflată la a treia ediție, s-a desfășurat duminică, 4 septembrie, la înălțime, pe platoul de la Stâna Turistică. Sub deviza „Un colț de rai, Agapia – Leagăn de spiritualitate și cultură românească”, evenimentul  a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Agapia cu sprijinul Consiliului Județean Neamț.

Deschiderea oficială a manifestării a început cu un discurs al primarului Neculai Nastasă, urmat de cuvântări din rândul oficialităților – consilierul președintelui CJ Neamț, Emilia Arcan, primarul de Tîrgu Neamț, Daniel Harpa, consilierul județean Adrian Bourceanu, precum și vicepreședintele CJ Neamț, Ion Asaftei. Pe scenă au participat la deschidere reprezentanți ai administrației locale: consilieri locali, primari, vicepreședinții CJ Neamț, consilieri județeni și reprezentanți ai Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț.

Ulterior deschiderii oficiale au urmat momente de sărbătorire și premiere a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, a copiilor născuți în anul 2016, precum și a bătrânilor comunei Agapia cu vârsta peste 100 de ani.

Distracția propriu-zisă a debutat cu un spectacol folcloric oferit de Ansamblul OZANA din Tîrgu Neamț și de Ansamblul FLORICICĂ DE LA MUNTE al Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț.

Evenimentele muzicale pe „ordinea de zi”: Ioan Bîgea, Haiducii, Lorenna, Ester, Anda Adam și Ion Paladi. Pe parcursul manifestării participanții au putut admira Târgul meșteșugarilor din Agapia, Vânători, Humulești și s-au putut delecta cu bunătăți din cadrul festivalului culinar„Ceaunul fermecat”, cu participarea pensiunilor afiliate la asociația „Valea Ozanei”.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate